Atârn, aici, de-o lacrimă,

și lupta asta se cheamă dezlegare

sau aproape așa.

Știi și tu,

și bine, și definitiv,

să desenezi cruci pe lucrurile atinse,

cum și eu așijderea știu,

și uneori cânți în marginea amurgului

duminica din ochii iubitului.

Eu îngenunchi într-o frunză

din toamna asta largă în ploi,

și bineînțeles desenez,

în timp ce te ascult vorbind

pe apele puhoite,

cu ochii îndepărtați acolo,

înaintând lent și decis, pe spate,

tu însăți o cruce, Ofelia.

Din volumul Vasile Vlad, Omul fără voie, Editura Cartea românească, București, 1980

Subiecte #poemul de duminica#Vasile Vlad