Mihai Sorin Rădulescu
În căutarea unor istorii uitateFamilii românești și peripluri apusene
Editura Vremea
Cartea reprezintă o incursiune in istoria și genealogia unor familii românesti din trecut. Autorul a mers, de asemenea, pe urmele unora dintre ele in Occident, căutând și depistând unele prezențe românești puțin sau deloc cunoscute. Se ocupă de familiile Kretzulescu, Brătianu, Hagi Panteli, Obedeanu, Pompilian, Simian, Șeptilici, Leonard, Romalo, Derussi, Razu, Podan, de neamurile Vlădoienilor, Câmpinenilor, Brătășenilor, Fărcășenilor, Vultureștenilor ș.a. De asemenea, o parte dintre texte se referă la interferențe culturale româno-apusene, ca, de pildă, umbre românești la Ravenna, portretul de la Paris al lui Dumitrache Ghica, pe urmele lui Matila C.Ghica, primii diplomați japonezi la București, Dracula la Dublin ș.a. O parte dintre textele acestei cărți au apărut de-a lungul anilor în Ziarul de Duminică.
Mihai Sorin Radulescu este licentiat al Facultatii de Istorie din Bucuresti (1991), doctor în istorie la “Institut National des Langues et Civilisations Orientales” (INALCO) din Paris, cercetator la Institutul de Istorie “N. Iorga” (1991-1996) și profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
Nicolae Iorga
Scrisori de femei
Editura Vremea
Cuvânt înainte de Silvia Colfescu care scrie: “Gândită de Nicolae Iorga doar ca un adaos la modesta bibliografie școlară destinată școlilor de fete, mica antologie intitulată Scrisori de femei este, în fapt, mult mai mult.
Dacă există destule cronici relatând evenimente în care, deseori, sunt implicate și femei, în calitatea lor de soții ale unor personaje istorice, sunt puține documentele care să ne dea o imagine mai largă a universului feminin în epoci mai depărtate, sau chiar mai apropiate. Această lacună este completată de culegerea de scrisori de femei alcătuită de Iorga. O viață colorată, cu nenumărate fațete, se citește printre rândurile adeseori prea scurte ale misivelor. Caleidoscop de trăiri, vechile scrisori aduc sub ochii cititorului perene simțiri omenești, preocupări mărunte, casnice, împletite cu dragostea de familie, de copii și, către bătrânete, cu teama de judecata cerească.” Antologia începe cu o scrisoare a Doamnei Voica a lui Mihnea cel Rău, continuă cu Doamna Despina a lui Neagoe Basarab și, după alte 27 de scrisori, se încheie cu una a Reginei Elisabeta. Trece, firește, și prin scrisorile în franceză ale Elenei Cuza către Hermione Asachi-Quinet si ale Dorei d’Istria. Scrisoarea Reginei Elisabeta, aleasă de Iorga din bogata corespondență a suveranei pe criteriul simplității și al sincerității ei, ne-o infățisează pe soția Regelui Carol I ca pe o femeie blândă, preocupată de literatură, de amintiri, de acte de caritate. Antologia este completată cu cinci scrisori adresate unor doamne, care întregesc imaginea fiecărei epoci.