Tania Radu
Chenzine literare
Editura Humanitas
După 35 de ani de scris, la două săptămâni, câte o „chenzină literară”, Tania Radu își adună într-un volum de debut mare parte dintre aceste texte despre cărți care „aduc cumva mărturie”. A scris, cum insistă să spună, despre mărturiile directe, memorii, jurnale, corespondență, reconstituiri; dar și despre „descărcări literare acute, uneori violente, oricum posttraumatice.” A rezultat, cum subliniază Ioana Pârvulescu pe ultima copertă a cărții, „un memorial de istorie literară”, „o carte cu coloană vertebrală”. Toate textele au trecut proba timpului, poate și de aceea se regăsesc acum în acest volum cu care Tania Radu dovedește fără tăgadă că este un critic adevărat.
Kurt Vonnegut
Tabachera din Bagombo
Noi povestiri
Cu o introducere a autorului
Editura Humanitas Fiction
Prefață de Peter Reed. Traducere din engleză și note de Alexandra Coliban. Cartea reunește povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de după război, publicate în periodice, care îi dezvăluie inconfundabila voce întunecată, subversivă. Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre, povestirile vorbesc despre momente de criză din viața unor oameni obișnuiți, cu un umor mai ales amar, cu ironie fină, dar și cu profundă înțelegere pentru dramele mărunte ale acestora. „Povestirile din volumul de față sunt alerte, dinamice, deseori cu un final lovitură de teatru. În mare parte scene de viață domestică, care oglindesc existența cotidiană a unor personaje sufocate de monotonie, de nemulțumiri și neîmpliniri de tot felul, acestea dezvăluie o lume zugrăvită în tușele groase, întunecate ale bine cunoscutei ironii vonnegutiene.”
Julian Barnes
Sentimentul unui sfârșit
Editura Nemira
Traducere de Radu Paraschivescu. Reeditare a cunoscutului roman al scriitorului britanic care a câștigat Man Booker Prize în 2011. Ca și „Nimicul de temut”, romanul sondează în adâncime teme etern fascinante, printre care bătrânețea, memoria și regretul, oferindu-i cititorului pagini reflexive, amare, nostalgice, dar și tăioase, și un antierou remarcabil: Tony Webster. Romanul a fost considerat de criticii literari una dintre cele mai reușite cărți ale lui Julian Barnes. Traducerea apare în seria de autor dedicată literaturii lui Barnes de Editura Nemira. Seria este alcătuită din volumele „Puls”, „O istorie a lumii în 10 și ½ capitole”, „Privind în soare”, „Nimicul de temut”, „Tour de France”, „Porcul spinos”, „Arthur&George”, „Scrisori de la Londra”, „Anglia, Anglia”, „Pedantul în bucătărie”.
Ciprian Măceșaru
Portbagaj
Editura Trei
Roman recompensat cu Premiul „Tânărul scriitor al anului 2013” pentru roman în manuscris, acordat de Filiala București Proză a Uniunii Scriitorilor din România.
Protagonistul romanului este un individ abrutizat și stăpânit de fascinația răului, pentru care singura cale spre celebritatea literară e impostura. După ce și-a însușit pe nedrept un manuscris pe care l-a publicat sub numele său, găsește întâmplător jurnalul Alinei, soția lui. Frustrat și neîmplinit, se cufundă cu voluptate în lectura paginilor secrete, descoperind lucruri teribile care pun într-o lumină cu totul nouă întreaga sa căsnicie.
Gabriel Garcia Marquez
Funeraliile Mamei Mari
Editura RAO
Traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți. Opt proze din 1962 sunt adunate în acest volum. Cea mai importantă dă titlul volumului și este despre Mama Mare, suverana ținutului Macondo: „Vreme de mulți ani, Mama Mare garantase pacea socială și concordia politică în imperiul său, în virtutea celor trei cufere cu buletine electorale false care făceau parte din patrimoniul ei secret. Slujitorii bărbați, protejații ei și dijmașii, majori sau minori, exercitau nu doar propriul drept de sufragiu, ci și pe cel al alegătorilor morți de un secol. Ea reprezenta predominarea puterii tradiționale asupra autorității trecătoare, supremația de clasă asupra plebei, transcendența înțelepciunii divine asupra improvizației muritoare. În vremuri pașnice, voința ei hegemonică înființa și desființa slujbe bănoase și sinecuri și veghea la bunăstarea asociaților chiar dacă, pentru asta, trebuia să recurgă la vicleșuguri sau la fraudă electorală. În vremuri furtunoase, Mama Mare a contribuit în secret să-și înarmeze partizanii și le-a ajutat în public pe victimele acestora. Zelul acela patriotic o acredita pentru cele mai înalte onoruri.”
Bogdan-Alexandru Stănescu
Enter Ghost
Scrisori imaginare către Osip Mandelștam
Editura ART
„Sub pretextul unor scrisori adresate lui Osip Mandelștam (alintat Osea) – dar termenul de pretext riscă să fie exterior și aproape frivol în raport cu semnificațiile de ordin moral și estetic ale acestei corespondențe -, BAS comentează momente, scene, atitudini din opera și din biografiile unor scriitori precum Faulkner, Babel, Gorki, Tolstoi, Dostoievski (Dosto), Bulgakov, Flaubert etc. Punctul de plecare este, de obicei, Osip Mandelștam a cărui figură tragică funcționează ca un fel de mișcător nemișcat în rețeaua de analogii și reminisciențe (livrești și nu numai) dezvoltată de autor. Citatele alese, insistențele analitice, observațiile psihologice ale acestuia deconspiră un ochi de prozator. De altfel, fiecare epistolă este o proză confesivă, ritmată dramaturgic, cu reveniri și mici paranteze polemice.Bogdan-Alexandru Stănescu dovedește din aceste pagini că știe să «citească» marea literatura. Nu e exclus să ajungă să o și scrie.” (Mircea Martin)