Simultan cu întâmplările din decembrie 1989 s-au separat și apele în societatea românească și în presă, după un criteriu ce părea valabil, dar care s-a dovedit simplist și păgubos. Lumea s-a împărțit în neo/ cripto sau mai știu cum “comuniști” și “anti-comuniști”. Crucișătorul “neo/ cripto” s-a numit, în epocă, Adevărul, iar nava amiral a “anti” s-a numit România liberă. Celor două publicații li s-au adăugat Dimineața și Azi (primei) și Dreptatea și Cotidianul (celei de-a doua). Apele post-revoluționare s-au umplut în scurt timp de bărcuțe, barje și barcaze care s-au așezat în siajul uneia sau alteia dintre cele două mari flotile, dar și de ambarcațiuni care schimbau stindardul și velele după cum bătea vântul.
Cele două tabere se războiau (convinse, fiecare, de justețea cauzei îmbrățișate), chipurile, în numele “neo/ cripto” și al “anti” comuniștilor. La adăpostul fumului gros și al patimilor extreme/ extremiste iscate de luptele grele și nemiloase care se purtau în epocă, o parte dintre cei care alimentau combat-ul (chiar dacă se aflau în tabere diferite) au căzut la pace, o pace secretă, și au purces la devalizarea României. În interes personal, transpartinic, nici anti, nici cripto, nici neo-comunist, nici necum altcumva.
Când cele două armade au încetat canonada, susținătorii lor s-au trezit cetățeni electorali (naționali și europeni) cu drepturi depline și egale de a contempla scheletul unei Românii statistice, devalizate, care nu le mai aparținea nici unora, nici altora. Războiul fusese câștigat de cei care-l inițiaseră și-l alimentaseră și fusese pierdut de ambele oștiri combatante.
A pomeni astăzi despre comunism, ba chiar despre stalinism în societatea (politică) românească, a aduce “argumente” anticomuniste și antistaliniste în discursul despre România nu poate avea drept efect decât revigorarea unei perdele de fum care o să ne separe din nou, și tot păgubos, în tabăra celor care luptă pentru/ împotriva unei cauze defuncte și tabăra celor care, la adăpostul fumigenelor, se vor repezi să mai fure și ce-a mai rămas din țară. Dac-o mai fi rămas ceva.