Personalul angajat in cadrul firmelor din industria de software a crescut cu aproximativ 40%, dupa eliminarea, incepand cu luna iulie 2001, a impozitului pe salariile programatorilor, arata un sondaj realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
“Un sondaj recent realizat de MCTI in randul unor importanti producatori si exportatori de software din Romania a evidentiat ca, in urma aplicarii scutirii de impozit pentru activitatea de creatie de programe de calculator, a crescut personalul specializat angajat cu aproape 40%, migratia personalului s-a redus si chiar au fost atrasi specialisti care plecasera in strainatate si au ales sa se reintoarca in tara”, a declarat Adriana ticau, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.(MCTI).
Reprezentantul MCTI a adaugat ca o serie de companii din mai multe tari, cum ar fi Italia, Israel si India, si-au exprimat interesul pentru deschiderea unor laboratoare de dezvoltare de software in Romania.
“Companiile sunt atrase de faptul ca ocupam primul loc in Europa in privinta numarului de certificari in domeniul tehnologiei informatiei, mai ales in conditiile in care Romania detine o pozitie strategica in zona si va deveni membra a Uniunii Europene in cativa ani”, a afirmat ticau.
Adriana ticau a participat recent la semnarea contractului de finantare dintre Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP) si compania Cons Management Parc de Soft SRL, administratorul primului parc de software din Romania, care urmeaza sa fie deschis in orasul Galati.
Initiatorii proiectului estimeaza ca un numar de aproximativ 100 de firme isi vor desfasura activitatea in interiorul parcului, unde ar putea lucra intre 500 si 1.000 de persoane.
In prezent la MCTI, MDP si Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) se afla in diverse stadii de derulare proiectele de infiintare a unor parcuri stiintifice si tehnologice de software la Brasov, Timisoara si Slobozia.
Potrivit unei analize realizate de Institutul pentru Tehnica de Calcul (ITC) Bucuresti, cifra de afaceri totala a industriei romanesti de software si servicii IT a atins, in anul 2001, valoarea de 350 de milioane de dolari, din care peste 130 milioane de dolari reprezinta valoarea adaugata, respectiv contributia la Produsul Intern Brut (PIB). Mediafax