Caietul de sarcini pentru licitația din proiectul “CEO la stat”, în care se vor alege firmele de headhunting care vor recruta manageri din privat pentru companiile de stat, care urma, să se publice astăzi urmează să fie disponilbil abia săptămâna viitoare.
“Nu se va publica mâine (astăzi- n.red.) caietul de sarcini, pentru că nu am primit încă hotărârile de la consiliile de administrație ale companiilor de stat. Îl vom publica miercuri, iar firmele de headhunting au la dispoziție două săptămâni pentru a depune ofertele pentru licitație”, a spus Andrei Todea, directorul de cabinet al ministrului economiei Ion Ariton.
Printre primele companii de stat care vor avea management privat se numără Poșta Română, Tarom sau CFR Marfă, iar primii manageri “privați” vor fi numiți în funcții în luna februarie a anului viitor.
Caietul de sarcini a fost elaborat de către consorțiul format din firmele Pedersen&Partners, Roland Berger și avocații de la Nestor. Cele mai mari 35 de companii aflate în portofoliul statului român au avut anul trecut un business cumulat de aproape 10 miliarde de euro și pierderi de 500 de milioane de euro.