Charles Schumer, senator democrat de New York si unul din cei mai liberali politicieni din legislativul american, a avut surpriza sa fie acuzat de rasism cand, la inceputul anului trecut, s-a declarat impotriva planului de infiintare a unei noi companii aeriene care sa serveasca 43 de orase de pe Coasta de Est. Compania, numita DC Air, ar fi urmat sa fie cea mai mare firma de transport aerian aflata in proprietatea unui afro-american – Robert L.Johnson, primul miliardar de culoare (si singurul, pana acum).
Totul incepuse de fapt cu cateva luni inainte, cand United Airlines si US Airways au pus la punct un plan de fuziune extrem de ambitios, in valoare de 11,6 miliarde de dolari. Ca sa linisteasca temerile autoritatilor responsabile cu protectia concurentei, cele doua companii au decis sa sprijine crearea unei noi linii aeriene pe Coasta de Est, cu care eventual sa se poata calatori mai ieftin. In acest scop, US Airways s-a declarat dispusa sa-i vanda lui Robert Johnson, aproape la jumatate de pret, o serie de spatii din Aeroportul National Reagan din New York, ceea ce i-ar fi permis miliardarului de culoare sa infiinteze mai repede DC Air.
Johnson a acceptat insa ca dupa fuziune, DC Air sa vanda o parte din spatiile respective catre o a treia mare companie, American Airlines, ceea ce ar fi insemnat ca promisiunea unor tarife mai reduse de zbor fusese de fapt o vorba goala. Prin urmare, Charles Schumer a criticat aranjamentul lui Johnson si a spus ca, daca tot e necesara o spargere a monopolului aerian pe Coasta de Est, mai bine s-ar apela la alte firme din zona, ca Jet Blue sau Tran Air, care ar putea oferi intr-adevar tarife mai mici.
Robert Johnson s-a infuriat si l-a acuzat pe Schumer de rasism: “In calitate de om de afaceri afro-american cu o avere personala semnificativ mai mare decat capitalizarea de piata combinata a Jet Blue si Tran Air, sunt ofensat ca dl.Schumer considera ca aceste firme merita o oportunitate care imi este refuzata mie. E putin probabil sa fie realmente convins ca ei sunt mai buni ca mine; explicatia e mai curand ca sunt oameni de afaceri albi”.
Are mai putina importanta faptul ca, in cele din urma, Departamentul Justitiei a respins planul de fuziune a United Airlines cu US Airways si, implicit, a dus la anularea proiectului de infiintare a DC Air. Intamplarea cu avioanele este, in schimb, definitorie pentru modul de a actiona al unui intreprinzator de culoare prins mereu intre doua impulsuri contrare: pe de o parte, sa faca afaceri cu albii de la egal la egal, constient ca numai afacerile cu albii il pot ajuta sa-si acumuleze bogatia necesara ca sa iasa in evidenta in lumea negrilor; pe de alta parte, sa se foloseasca de apartenenta rasiala ca de o arma in afaceri – e adevarat, redutabila intr-un context saturat de “political correctness”.
Calul troian al republicanilor
Cine cauta referinte pe Internet despre miliardarul de culoare se va pierde imediat in articole stufoase despre implicarea sa in disputele din Congres – nu atat intre republicani si democrati, cat intre o “dreapta” si o “stanga” la principiile carora se raliaza oricine in functie de propriul interes. Robert Johnson, care a finantat cu aproape o jumatate de milion de dolari campania electorala a lui Clinton si a Partidului Democrat in anii ’90, s-a gasit astfel, anul trecut, in situatia de a sprijini cu arme, bagaje si sofisme niste initiative republicane de natura sa loveasca in interesele majoritatii negrilor.
Una din aceste initiative a fost aceea de anulare a taxei pe proprietate, destinata sa aduca statului mai multi bani de la cetatenii americani cu venituri mari si foarte mari. Desi majoritatea negrilor ar fi avut toate motivele sa sustina o taxa care incerca sa diminueze prapastia dintre saraci si bogati, Johnson a sustinut ca, dimpotriva, anularea taxei este o decizie oportuna, pentru ca astfel “prima generatie de afro-americani care au reusit sa acumuleze avere va fi ajutata sa-si consolideze castigul si, prin urmare, decalajul de venituri dintre cele doua grupuri sociale – familiile afro-americanilor si cele ale albilor – se va putea reduce”. In final, republicanii au reusit sa obtina in Congres reducerea taxei, cu perspectiva de eliminare a ei in 2010.
Cealalta initiativa republicana, aflata inca in dezbatere publica, se refera la privatizarea sistemului de asistenta sociala, in special a sistemului de pensii. Multime de reprezentanti ai afro-americanilor s-au opus ideii, afirmand ca, in esenta, sistemul de pensii al statului redistribuie banii de la albi catre negri, dat fiind ca albii castiga, in ansamblu, mai mult decat negrii.
Johnson, in schimb, a gandit ca republicanii, afirmand ca ar trebui introdus un mecanism independent de stat, in cadrul caruia fiecare individ obtine pensie in functie de randamentul plasamentelor facute de fondul de pensii pe care si l-a ales. Argumentul lui Johnson era ca oricum negrii au o speranta de viata mai mica decat albii si, ca atare, cei mai multi nu pot beneficia de banii de pensie la care au dreptul, de unde rezulta ca tot albii incaseaza, de-a lungul vietii, mai mult decat negrii.
Este de inteles ca, pentru atitudinea avuta in disputele de genul celor mentionate, Robert Johnson a fost acuzat in fel si chip. Unii critici l-au numit “calul troian al republicanilor printre democrati”. Jurnalistii afro-americani au vazut in argumentatiile lui cinismul unui negru care nu se poate impune in lumea albilor decat daca isi tradeaza fratii de culoare. In fine, altii au fost contrariati sa constate ca nu fratia de rasa e cea mai importanta pentru un om si ca de indata ce un negru se imbogateste, mentalitatea clasei sociale careia ii apartine acum ii creeaza interese care se dovedesc mai puternice decat cele ale rasei lui.
Un post TV numai pentru negri
Intr-un fel, raspunsul la asemenea critici l-a dat Johnson insusi, atunci cand a explicat cum a reusit sa acumuleze avere. “Pentru ca afro-americanii sa capete acces la puterea politica si la puterea economica, este esential sa poata patrunde in interiorul acelui flux de afaceri in care albii s-au aflat intotdeauna. Daca te afli intr-o incapere cu zece albi care vor sa incheie o afacere, capacitatea ta de a comunica astfel incat ei sa simta imediat ca impartasiti aceleasi valori valoreaza mai mult ca aurul”.
Aceasta stiinta a integrarii explica destul de clar ascensiunea lui Johnson. Robert (Bob), descendent al unei familii de sclavi eliberati, s-a nascut in 1946 ca al noualea copil al unui comerciant cu lemn si al unei invatatoare din Hickory, Mississippi. Familia s-a mutat dupa cativa ani in Freeport, Illinois, urmand tendinta de atunci de migrare a negrilor dinspre sudul rural catre nordul urban. Era, totusi, un orasel fara nici o perspectiva, asa incat Bob s-a apucat serios de scoala, dornic sa ajunga cineva: a studiat la Universitatea din Illinois, apoi la Princeton, obtinand diplome in administratie publica. In 1972, dupa absolvire, a lucrat timp de cativa ani ca secretar de presa al militantului pentru drepturi civile Walter Fauntroy, delegat in Congres din partea Districtului Columbia.
In 1976 a devenit vicepresedinte, repsonsabil pentru relatiile cu guvernul, al Asociatiei Nationale de Cablu si Telecomunicatii, organizatia reprezentativa a firmelor de televiziune prin cablu. In aceasta calitate l-a intalnit pe John Malone, director al firmei Tele-Communications Inc (TCI). Malone incerca sa castige contracte de difuzare in orase cu populatie numeroasa de culoare, dar nu prea reusea din cauza continutului programelor, neatractiv in mod special pentru negri. Atunci lui Johnson i-a venit ideea sa infiinteze un post de televiziune destinat negrilor, cu personal de culoare si cu un proprietar tot de culoare, care sa fie chiar el. Johnson a imprumutat 15.000 de dolari de la Malone drept capital de pornire; TCI a mai investit apoi 500.000 de dolari in schimbul a 35% din actiunile noului post, Black Entertainment Television (BET), pe care le-a transferat apoi unei alte companii a lui Malone, Liberty Media.
Emisia postului a inceput in ianuarie 1980, cu doua ore pe saptamana. Treptat, programul s-a extins, ajungand sa cuprinda filme vechi, sport, muzica gospel si clipuri muzicale. Johnson a vazut ca postul MTV, care a inceput sa emita la un an dupa BET, reusise sa aiba un succes rapid cu clipuri de pop si rock, dar si ca din acestea lipsea complet muzica negrilor. Johnson s-a grabit sa compenseze ceea ce lipsea MTV-ului si a introdus masiv R&B, soul si apoi rap.
BET a devenit un fel de oglinda unica a culturii negre si a evolutiei ei; tinerii de culoare s-au obisnuit sa considere noul post ca fiind al lor. Pe masura ce televiziunea prin cablu s-a extins in orase, BET a crescut; intre 1990 si 1998 si-a adaugat cate patru milioane de abonati pe an, dublu fata de previziunile lui Johnson. In 1991, BET a devenit prima firma cu proprietari de culoare listata la Bursa din New York; in 1998, cand Johnson a retras compania de la cota Bursei, cativa dintre directorii BET care au primit atunci actiuni au devenit peste noapte milionari.
Miliardar si/sau afro-american
Tranzactia care l-a facut miliardar pe Robert Johnson s-a intamplat un an mai tarziu, in 1999, cand a vandut BET gigantului de media Viacom, detinatorul posturilor de televiziune CBS, MTV, VH1, al editurii Simon&Schuster si al retelei de radio Infinity Broadcasting. Suma implicata a fost de aproape 3 miliarde de dolari, incluzand 2,3 miliarde (dupa alte surse, 2,5 sau 2,7) ca pret platit pentru actiuni si asumarea unor datorii de 500 de milioane.
Viacom a cumparat BET atat pentru a-si adauga segmentul de audienta fidel al acestuia, cat si pentru a profita de un potential imens de crestere a vanzarilor de publicitate. La momentul achizitiei, BET incasa doar 2.000 de dolari pentru un spot publicitar de 30 de secunde, fata de 10.000 de doalri in cazul MTV, desi audienta MTV era doar cu 15% mai mare decat cea a BET.
In ceea ce il priveste, Johnson a ramas presedinte si CEO al BET; in plus, a devenit al doilea actionar individual important al Viacom, dupa presedintele Sumner Redstone, ceea ce nu e putin, dat fiind ca are 1,6% din actiunile unei companii cu o capitalizare bursiera de 70 miliarde de dolari. Averea lui Johnson a crescut; a cumparat cu 95 de milioane de dolari sapte hoteluri Hilton, restaurante in Washington, Maryland, Orlando si Las Vegas, iar cea mai recenta intentie a sa, dupa esecul planului de infiintare a DC Air, e sa cumpere o echipa de baseball. E in consiliul de administratie al Hilton Hotels Corp. si al US Airways (unde detine si un pachet de actiuni), in numeroase comitete si comitii. Revista Forbes ii estima acum cateva luni averea la 1,3 miliarde de dolari.
Problema lui Johnson este insa ca, pe masura ce devine mai bogat, “fratii” si “surorile” il considera din ce in ce mai responsabil fata de comunitatea afro-americanilor, careia ei cred ca ii datoreaza faptul ca s-a imbogatit. Daca inainte de momentul vanzarii BET erau destui care criticau calitatea programelor postului, dupa vanzare aceste voci s-au inmultit. E drept ca necesitatea de a mentine costuri scazute de operare justifica oarecum inainte de 1999 programarea cu precadere a clipurilor muzicale, ca fiind mai ieftine, in dauna unor emisiuni productie proprie. Dupa vanzare insa, Johnson a fost privit ca un om de paie al albilor pastrat in fotoliul de conducere al BET, un post pe care “n-a stiut sa-l pastreze pentru negri”.
Multi au spus ca nesfarsitele programe de clipuri de rap cu scene de sex si violenta nu sunt reprezentative pentru cultura neagra si ca ar trebui introduse in loc dezbateri pe teme sociale si educative despre conditia afro-americanului, si asa mai departe. Or, Johnson nu numai ca n-a stiut sa se apere, folosind fie si numai argumentul simplu ca un post de televiziune de divertisment nu poate rezolva toate problemele arzatoare ale negrilor; mai mult, s-a implicat in disputele politice de care am vorbit la inceput, ceea ce l-a facut si mai antipatic.
Una peste alta, e greu de aflat unde anume constiinta de afro-american a lui Bob Johnson cedeaza locul celei de miliardar; e greu de aflat si intensitatea contradictiei dintre ele. Deocamdata, aceasta contradictie a creat o vietate ciudata, care intre albi se plange ca e discriminat pe motiv ca e negru si intre negri se plange ca e invidiat pe motiv ca e la fel de bogat ca albii. E indoielnic ca s-a asteptat cineva ca principiul corectitudinii politice sa produca vreodata astfel de efecte.
BET Holdings (Black Entertainment Television)
Obiect de activitate: retea de televiziune prin cablu orientata spre publicul afro-american
Anul infiintarii: 1979
Fondator: Robert L.Johnson
Actionari: pana in 2001 – Robert L.Johnson (63%), Liberty Media (35%), Debra Lee (2%); din 2001 – compania de media Viacom
Numar de angajati: 500
Numar de abonati: peste 74 milioane
Cifra de afaceri: 270 milioane dolari (2000)
Componente:
BET (canal TV prin cablu)
BET Gospel, BET On Jazz, BET Classic Soul, BET Hip-Hop, BET Movies/Starz (canale TV digitale prin cablu)
BET Action (canal TV cu plata)
BET Pictures, BET Arabesque Films (productie de film)
BET Arabesque Books (editura)
EmergeBlack America’s News Magazine, BET Weekend, Heart&Soul (reviste)
BET International (operatiuni internationale)
BET Interactive (portalul de Internet BET.com) – detinut in parteneriat de BET, Microsoft, Liberty Digital Media, News Corporation si USA Networks