Piețele europene de acțiuni au deschis cu creșteri puternice ședința de tranzacționare de miercuri, după ce bursele americane și asiatice au crescut puternic după decizia FED de a menține dobânda neschimbată până aproape de zero până la mijlocul anului 2013.

La ora României 10.30, indicele bursei germane DAX își revine după scăderi puternice și crește cu 2,13%. Bursa de la Londra avansează cu peste 1,4%, în timp ce indicele CAC 40, al bursei franceze, urcă cu aproape 1 %.