Se poate capitalism fara bogatasi?

In 1996, cand am publicat pentru prima data metodele si mijloacele folosite de “miliardarii facuti in cinci ani”, a fost senzatie. Acum ii regasesc pe toti cei nominalizati atunci in lista celor 100 de milionari in dolari la loc de frunte, ca n-au stat cu mainile in san. Titlurile din ziare care infatiseaza lista bogatasilor sunt care mai de care mai strigatoare, desi istoria ne spune ca toate tarile au trecut prin faza capitalismului salbatic, cu aspecte mai mult sau mai putin scandaloase. In monumentala sa lucrare “America as a Civilisation”, Max Lerner noteaza ca titanii care au fondat capitalismul american (Morgan, Rockefeller, Mellon, Henry Ford, Andrew Carnegie s.a.) nu au ezitat sa foloseasca “forta, inselaciunea si spertul” pentru a face bani, chiar daca “erau piosi la biserica, devotati familiei si cumsecade in prietenie”. Scriitorul Mark Twain a descris cu biciul satirei metodele cinice folosite de tycooni, termen imprumutat de la japonezi pentru plutocrati. Intemeietorul legendarei familii Kennedy, care a dat Americii un presedinte, un ministru al justitiei si un senator, a facut avere ca bootlegger, aducand whisky prin contrabanda in timpul prohibitiei.
E adevarat ca in tarile postcomuniste, dat fiind faptul ca acumularea de capital privat era prost vazuta si condamnata de lege, grosul capitalistilor s-a format prin furt de la stat, prin rapt al valorilor imobiliare si chiar al capitalului social al intreprinderilor si bancilor de stat. Dar asta s-a petrecut in toate tarile din Est, indiferent ca la putere era dreapta sau stanga, Walesa sau Eltan, Havel sau Iliescu, ceea ce inseamna ca avem de-a face cu un proces necesar si obiectiv. Capitalismul nu se construieste fara capitalisti.
Ce facem acum cu milionarii in dolari? Avem doua optiuni. Punem accent pe trecut si ne apucam sa cercetam retroactiv faza capitalismului salbatic, sau ne ocupam de prezent si viitor, socotind ca trebuie sa depasim aceasta faza, si mobilizam toate fortele in directia construirii unui capitalism reglat de statul de drept instituit intre timp in Romania.
In prima varianta, investigand “sistematic caile si mijloacele prin care s-au imbogatit miliardarii facuti in cinci ani”, exista riscul de a ramane fara manageri ai unor mari intreprinderi si banci, care reprezinta grosul sectorului privat si al fortei de munca din acest sector. Daca alegem a doua varianta, dispunem acum de conditii social-politice si masuri legislative care nu mai permit jefuirea cu impunitate a bunurilor statului, pe langa faptul ca in sanul noii clase capitaliste au aparut oameni convertiti la legalitate, dornici de a obtine respectabilitate sociala prin aplicarea cu strictete a legilor si normelor statului de drept. Mi se pare mai folositor pentru consolidarea capitalismului in Romania ca ei sa fie incurajati pe aceasta linie. Sigur, cei care continua sa acumuleze bogatii prin “forta, inselaciune si spert” trebuie sa atraga intreaga manie si energie a organelor represive, escrocii si mafiotii din economia subterana sa fie loviti fara crutare, pana la anihilarea si starpirea lor.
In cartea mea “Stalpii noii puteri in Romania” atrageam atentia si asupra simbiozei dintre putere si capital. Marii industriasi, comercianti si bancheri nu-si puteau rotunji averile fara sprijinul sau acoperirea celor aflati la putere. La randul lor, guvernantii, legislatorii si judecatorii nu se puteau izola de mediul social care se forma in jurul lor si cu greu rezistau tentatiei de a se implica in afacerile banoase de sub nasul lor. Ei formeaza acea categorie de oameni politici corupti care trebuie demascati si cercetati prin organismele nou create si in primul rand prin Procuratura Nationala Anticoruptie.