Premierul israelian Ehud Barak a suferit ieri doua lovituri puternice pe scena politica: ministrul de externe David Levy a demisionat, iar Parlamentul (Knesset-ul) a aprobat, in principiu, proiectul de lege privind dizolvarea sa, prezentat de Likud, principalul partid de opozitie, acesta fiind primul pas spre organizarea de alegeri generale anticipate.

Proiectul privind autodizolvarea Knesset-ului a fost aprobat cu 61 de voturi pentru, 51 impotriva si sase abtineri, la numai o ora dupa demisia lui David Levy, informeaza Reuters. Votul preliminar nu are un impact imediat deoarece proiectul de lege trebuie sa fie dezbatut mai intai in comisii, ceea ar putea dura luni de zile, dupa care va trebui aprobat in alte trei lecturi pentru a deveni lege. In plus, membrii Knesset-ului intra de astazi in vacanta, sesiunea parlamentara urmand sa se reia la sfarsitul lunii octombrie.

Ministrul de externe David Levy, care si-a anuntat demisia cu putin timp inaintea votului, s-a alaturat fratelui sau, deputatul Maxim Levy, si a votat impreuna cu opozitia textul proiectului de lege.

Premierul israelian nu mai dispune de majoritate in Parlament de cand trei partide din coalitia sa guvernamentala, dintre care ultraortodoxul Shass (17 deputati), s-au retras din Guvern in ajunul summit-ului de la Camp David, din Statele Unite.

aeful diplomatiei israeliene a demisionat acuzandu-l pe Barak ca a facut prea multe concesii palestinienilor in timpul negocierilor de pace, in special in ce priveste statutul Ierusalimului, pe care Barak este dispus sa-l divizeze. “Vorbim de inima Ierusalimului. Vorbim despre lucruri de care majoritatea populatiei este legata in trecut, prezent si viitor. Nu voi intra in toate problemele in care au fost plasate mine …dar bineinteles nu pot continua sa fiu ministru intr-un guvern in aceste conditii. Mi-e foarte teama de viitor.

As fi dorit cu adevarat sa existe responsabilitatea si intelepciunea de a forma un guvern de unitate nationala”, a spus David Levy la o conferinta de presa, precizand ca va fi imposibil sa se ia “decizii hotaratoare pentru tara” fara un asemenea guvern, care ar fi inclus si membri ai Partidului Likud, de dreapta. “Am pus pe biroul premierului o scrisoare de demisie, demisia mea din guvern”, a adaugat Levy.

Ministrul israelian de externe a fost nemultumit ca nu a jucat un rol mai important in procesul de pace si s-a razbunat pe Barak refuzand sa participe la summit-ul de la Camp David. Timp de mai multi ani el s-a agatat de pozitiile pe care le-a ocupat trecand de la dreapta la stanga esichierului politic. David Levy a iesit, in ianuarie 1998, si din guvernul condus de Benjamin Netanyahu, care a cazut circa un an mai tarziu.

Barak a declarat ca el nu crede ca vor fi alegeri anticipate si ca isi va reface guvernul in urmatoarele saptamani. In mod normal, alegerile generale ar trebui sa se desfasoare in 2003.

Pe de alta parte, premierul Ehud Barak a declarat marti televiziunii israeliene ca Statele Unite intentioneaza sa-si mute Ambasada de la Tel-Aviv la Ierusalim pana la 20 ianuarie 2001, ziua in care presedintele american Bill Clinton isi va incheia mandatul. Barak a spus ca SUA “vor inchiria birouri pana la 20 ianuarie si isi vor construi o ambasada”.

Rugati sa comenteze declaratia premierului israelian, un purtator de cuvant al Departamentului de Stat, Victoria DeLong, si purtatorul de cuvant al Casei Albe, P.J. Crowley, au declarat ca nu detin informatii ca s-ar fi luat o decizie finala referitoare la mutarea Ambasadei americane de la Tel-Aviv la Ierusalim. Cei doi oficiali au amintit ca presedintele Clinton a facut vinerea-trecuta o declaratie in acest sens, in care preciza ca va lua o hotarare pana la sfarsitul anului.

Mutarea Ambasadei americane ar sprijini pretentiile israelienilor in ce priveste suveranitatea asupra Orasului Sfant si ar provoca un val de nemultumire in lumea musulmana. Cateva grupari extremiste au amenintat ca vor pune la cale atentate la adresa diplomatilor americani, daca Statele Unite isi vor muta reprezentanta diplomatica.

In acest timp, liderul Autoritatii Palestiniene Yasser Arafat a facut ieri o vizita in Egipt, ultima din cadrul turneului pe care l-a efectuat intr-o serie de state din Europa si din Orientul Mijlociu cu scopul de a obtine sprijin pentru transformarea Ierusalimului de Est in capitala viitorului stat palestinian.