Seceta va diminua cu până la 30% recoltele de porumb și floarea-soarelui din acest an, fermieri urmând să piardă venituri de 1,4-1,5 mld. euro, potrivit estimărilor ZF, ce au în vedere cotațiile din prezent de pe piețele internaționale.

Situațiile nu sunt însă finale, nivelul pierderilor putându-se modifica în funcție de condițiile meteo din următoarele săptămâni. “Nu cred că situația se va înrăutăți mai mult. Spre exemplu în Timiș estimez că vom pierde în medie o tonă/hectar (25% față de anul trecut – n.red.) în cazul porumbului și 800 kg-900 kg/ha (50% față de anul trecut – n.red.) în cazul florii-soarelui”, a spus Ionică Prohab, șef serviciu în Direcția Agricolă Județeană Timiș, unul dintre reprezentanții din teritoriu ai Ministerului Agriculturii.

Pierderile producătorilor agricoli din România s-ar putea diminua dacă ei își vor ține în hambare producțiile și după momentul recoltării astfel încât să poată beneficia de prețurile în creștere de pe piețele internaționale.

Citiți materialul integral pe www.zfcorporate.ro

În Timiș 14% din cultura de porumb este compromisă, iar în Brăila pierderea este de cel puțin o tonă la hectar. Seceta evaporă venituri de 1,5 miliarde de euro din recoltele de porumb și floarea-soarelui ale fermierilor români