Cadru General
În ultimii ani, schimbările climatice au devenit un subiect tot mai arzător în spațiul public. Estimările specialiștilor plasează încălzirea globală la o medie de +1,5 grade în medie până în anul 2050, asta cu aplicarea unor măsuri care să micșoreze emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă. Necesitatea aplicării urgente de măsuri a născut o serie de soluții alternative, mai sustenabile, la modul în care se desfășoară activitatea economică a zilelor noastre.
Aceste soluții, însă, se înfruntă cu o serie de dezavantaje în aplicabilitate. În primul rând, există o anumită reținere, pe bună dreptate, a investitorilor de a schimba modul de abordare a desfășurării afacerilor, din cauza lipsei de previzibilitate asupra noilor soluții. În al doilea rând, este încă incert avantajul economic al adoptării acestora, costurile implementării putând să creeze un dezavantaj firesc pentru cine le adoptă, în detrimentul modelului de business clasic și previzibil.
Date fiind aceste premise, la nivelul statelor cu putere economică, precum și la nivelul Uniunii Europene, au fost și sunt gândite propuneri pentru încurajarea adoptării noilor soluții, prin acordarea de ajutoare de stat, de certificate carbon care pot fi tranzacționate pe o piață distinctă și de alte facilități care să aducă un plus de siguranță economică în proiectele sustenabile.
Sfera agriculturii este printre cele mai vizate în sensul stimulării practicilor agricole care să reducă emisiile de carbon, având în vedere capacitatea unor anumite tipuri de agricultură de a asigura sechestrarea carbonului în sol și de a reduce astfel nivelul acestuia din atmosferă.
Politica UE
La nivelul Uniunii Europene, a fost elaborată propunerea de model de „Agricultură Carbon” (Carbon farming) făcută de către Comisia Europeană în 15.12.2021[1] în analiza perspectivelor de reglementare la nivelul UE pentru anul 2022, care presupune o serie de măsuri luate la nivelul fermierului pentru a reduce emisiile de carbon și a proteja capacitatea solului de a stoca dioxidul de carbon.
Soluțiile presupun creșterea de sechestrare de carbon în biomasă, în materia organică și în sol prin creșterea capacității de capturare și/sau de reducere a emisiilor de carbon în atmosferă.
Implementarea practicilor va fi susținută prin diverse politici publice, atât la nivelul UE, cât și la nivelul statelor membre. Un exemplu prin care ar putea fi implementate practicile ar fi prin Politica Agricolă Comună („PAC”), ori prin programele mai noi precum mecanismul de redresare și reziliență, care este implementat în România prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență).
Practici agricole sustenabile – perspective pentru fermieri
Propunerea de model Carbon Farming a Comisiei Europene sugerează o serie de practici sustenabile ce pot fi implementate și care vor fi vizate atunci când vine vorba de mijloace de susținere și finanțare a fermierilor. Câteva exemple utile ar fi:
Împădurirea
Schimbarea categoriei de folosință pentru terenurile agricole arabile și împădurirea acestora poate părea contraintuitivă din punct de vedere al oportunității, însă, având în vedere, pe de-o parte, terenurile neproductive sau slab productive, precum și noile măsuri privind finanțarea din PNRR a măsurilor de împădurire a terenurilor agricole, aceasta se poate dovedi a fi oportună.
În urma Ordonanței de Urgență („OUG”) 35/2022[2], conform noilor măsuri adoptate privind finanțarea din PNRR a împăduririlor, proprietarii de teren pot primi o primă de sechestrare forestieră de 456 Euro/ha timp de 20 de ani în cazul în care iau decizia împăduririi și mențin terenul în acest sens.
Agrosilvicultura
Agrosilvicultura e practica prin care vegetația lemnoasă (arbori sau arbuști) și sistemele de producție vegetală și/sau animală funcționează integrat pe aceeași parcelă de teren. Contribuția acestui tip de agricultură la schimbările climatice se face prin atenuarea eliberărilor de carbon prin folosirea arborilor ca metodă de reținere a carbonului. Pe lângă avantajele climatice, combinația are beneficii precum creșterea biodiversității, îmbunătățirea structurii și a sănătății solului și reducerea eroziunii.
Culturile intermediare
Culturile intermediare, culturile de acoperire și cultivarea de conservare a solului pot duce la menținerea și sporirea carbonului organic din sol. În acest sens, pe lângă culturile normale practicate pe terenul agricol, pentru evitarea eroziunii solului, se pot adăuga culturi de rotație, cu specii diferite de plante. Prin această practică, solul este folosit la capacitate mai mare pentru reținerea de carbon.
Convertirea de teren în pajiști permanente
Pe lângă împădurire, pajiștile pot fi o soluție pentru terenurile arabile care nu mai sunt viabile din punct de vedere economic, cum sunt terenurile în pantă sau solurile mai puțin adânci, care sunt potrivite pentru cultivarea de vegetație specifică pajiștii.
Instrumente de audit a emisiilor de carbon
Pe lângă soluțiile ce țin de schimbarea metodei de cultivare a terenurilor, există și instrumente care țin de ajustarea actualei metode, în așa fel încât să fie reduse emisiile de carbon și sporite reținerile. În acest sens, există programe informatice care calculează emisiile de carbon ale fermei, utilizând date punctuale introduse de către fermier sau captate prin metode speciale. Ulterior introducerii datelor, pot fi luate decizii cu privire la gestionarea hranei animalelor, a deșeurilor, a culturilor, consumul de îngrășăminte și de energie.
Practici contractuale – perspective pentru proprietarii de teren
Dat fiind faptul că, din punct de vedere juridic, sechestrarea de carbon e o discuție nouă, iar reglementările sunt puține, se poate specula dacă drepturile rezultate din carbonul sechestrat la nivelul solului rezultă din proprietatea asupra terenului ori din practicile agricole desfășurate pe teren.
Pe de-o parte, având în vedere rațiunea reglementărilor și finanțărilor în acest domeniu, practicile agricole joacă un rol decisiv în sporirea reținerii și menținerii carbonului, fără acestea nu s-ar pune problema de drepturi privind reținerea carbonului. Astfel, s-ar putea trage concluzia că cine desfășoară activitățile agricole sustenabile ar avea și dreptul la orice fel de remunerație legată de sporirea reținerii de carbon în sol, având în vedere că practicile sustenabile sunt decisive în lanțul cauzal al obținerii acestor remunerații.
Pe de altă parte, în concret, carbonul sechestrat în sol este parte din sol, iar atâta timp cât obiectul contractului dintre proprietar și titularul dreptului de folosință (fie ca dezmembrământ, fie ca drept de creanță) este ca titularul să cultive pe teren și să valorifice culturile, fără vreo referire la drepturile asupra carbonului, concluzia ar fi că dreptul asupra carbonului rămâne la proprietar, ca parte din sol.
În lipsa unei reglementări, e oportun a clarifica în avans, prin contractele de arendare sau de constituire de drepturi de uzufruct ori superficie, cui revin drepturile rezultate din sechestrarea carbonului la nivelul solului.
În acest sens, proprietarii terenurilor care au ca model de business cedarea folosinței, în diverse forme, asupra terenurilor, ar putea avea în vedere inserarea de clauze contractuale în perspectiva acestor beneficii privind carbonul reținut la nivelul solului. În cazul în care viitoarele reglementări nu vor acorda drepturile asupra carbonului reținut exclusiv către cine cultivă terenul, aceste clauze vor putea fi valorificate prin diversele finanțări care vor apărea.
Oportunitatea certificatelor pentru emisii de carbon
Piața certificatelor pentru emisii de carbon reprezintă o oportunitate tot mai viabilă. Achizitorilor unui certificat pe piața voluntară le este permisă emiterea unei tone de dioxid de carbon, sau echivalent pentru alte două gaze cu efect de seră mai puternic. Emiterea certificatelor este permisă jucătorilor din piață care desfășoară activități apte să reducă emisiile de carbon sau de alte gaze cu efect de seră din atmosferă, astfel încadrându-se și fermierii care apelează la soluții sustenabile pentru culturi.
Comisia Europeană subliniază faptul că certificatele tranzacționate pe piața voluntară pot deveni chiar un „produs” adițional al companiilor specializate pe producția agricolă, pe lângă produse alimentare și biomasă. Această nouă sursă de venituri nu este deloc neglijabilă, având în vedere că prețul acestor certificate este în continuă creștere, ajungând la începutul anului 2022 la aproape 100 de euro/certificat, în condițiile în care, previziunile, și ele îndrăznețe, estimau la jumătatea anului 2021 un preț de 70 de euro/certificat pentru începutul anului 2022. În prezent (iunie 2022), prețul este de 80 de euro/certificat și se menține crescut.
În cadrul summit-ului COP26[3] au fost discutate reforme ale sistemului piețelor certificatelor pentru emisii de carbon, în baza Acordului de la Paris privind schimbările climatice, emițându-se o serie de reguli de avut în vedere pentru ajustarea piețelor în așa fel încât să fie crescută încrederea și integritatea piețelor de certificate prin evitarea dublei revendicări, dublei numărători de certificate. În baza acestor reforme, certificatele vechi, emise în baza acordului de la Kyoto, dar după 2013, vor rămâne valabile, dar vor fi marcate corespunzător, iar folosirea acestora va fi restricționată.
Aceste reforme arată interesul crescut al țărilor implicate în summit, precum și al organismelor internaționale precum UE de a spori securitatea piețelor certificatelor de carbon și de a investi resurse în întreținerea acestora. Dat fiind acest interes, perspectiva investițiilor care să aducă posibilitatea tranzacționării de certificate este una din ce în ce mai sigură și mai profitabilă.
Mecanismul practic al tranzacționării certificatelor de emisii de carbon presupune obținerea cu titlu gratuit de certificate de emisii de către fermieri, ca rezultat al practicilor agricole care reduc emisiile de carbon, urmând ca acestea să fie vândute unor entități care sunt obligate prin lege să le obțină, dat fiind nivelul ridicat de emisii rezultat din activitatea lor. Astfel, certificatele ajung să fie un produs al activității.
Propuneri privind reglementarea schemelor de ajutor
Având în vedere că la nivelul Uniunii Europene a fost stabilit ca obiectiv reducerea masivă a emisiilor de carbon până în 2030, timpul fiind destul de scurt pentru proiecte de asemenea impact pe termen lung, propunerile vizează în special celeritatea cu care reglementările să fie adoptate și implementate. Următoarele puncte ar trebui avute în vedere de legiuitorul român atunci când se vor reglementa scheme și programe care să încurajeze practicile sustenabile.
- Elaborarea rapidă a unor proiecte legislative, pentru a nu rămâne în urma altor țări care ar putea atrage investiții în această sferă;
- Asigurarea previzibilității prin punerea în dezbatere a proiectelor;
- Asigurarea celerității obținerii fondurilor prin proceduri simple și eficiente, nebirocratice;
- Proceduri clare privind practicile agricole de sechestrare de carbon;
- Proceduri clare privind tranzacționarea certificatelor de carbon.
De inspirație ar putea să fie unele măsuri luate în Statele Unite ale Americii, precum:
- Reglementarea unor programe prin care fermierii obțin scutiri de taxe în urma adoptării practicilor agricole sustenabile[4]
- Reglementarea piețelor private de tranzacționare de certificate de carbon, în SUA existând inclusiv piață de criptomonede privind emisiile de carbon.[5]
Concluzii
Practicile agricole sustenabile sunt încă în fază incipientă, însă peisajul socio-economic actual arată un foarte mare interes asupra implementării acestora. Nu este întâmplător acest interes, având în vedere că acțiunile de conservare a mediului natural e principalul vector al evitării unui dezastru natural în acest sens.
Având în vedere oportunitatea tot mai crescută în obținerea de profit de pe urma certificatelor de emisii de carbon, precum și apariția în viitorul apropiat a tot mai multe scheme de ajutoare publice pentru implementarea de practici agricole sustenabile, acest sector este unul de mare interes pentru investiții, atât din perspectiva proprietarilor de teren, cât și din perspectiva titularilor drepturilor de folosință.
[1] Sustainable Carbon Cycles – Communication from the Commission to the European Parliament and The Council
[2] ORD DE URGENTA 35 06/04/2022 – Portal Legislativ (just.ro)
[3] Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, de la Glasgow, care a avut loc între 31 Octombrie și 13 Noiembrie 2021
[4] 26 U.S. Code § 45Q – Credit for carbon oxide sequestration | U.S. Code | US Law | LII / Legal Information Institute (cornell.edu)