În același an, 2008, două ziariste, o franțuzoaică și-o nemțoaică, și-au amuzat copios cititorii publicând săptămânal notații din jurnalul secret (fictiv-fictiv! dar să juri că-i adevărat!) al Carlei Bruni, prima – în “Le Canard enchaîné“, cealaltă – în fiecare marți în “Tageszeitung”, cotidian berlinez. Ziarista germană Silke Burmester și-a transformat foiletonul într-un roman de buzunar, “Jurnalul secret al Carlei Bruni”, ce adoptă formula narativă a confesiunii. La noi a fost publicat de Meteor Press.

Imaginile și clișeele vehiculate de ziare și televiziuni privind cuplul celebru se regăsesc în fiecare pagină: viața picantă de top-model familiarizat cu o lume de sclipici, disputele cu fostul soț și fiul prea puțin iubit, amantul neconsolat, nu lipsesc nici tribulațiile amoroase ale lui Nicolas Sarkozy. Cei doi reușesc să fie vedete, fie și ale presei de scandal, ocaziile nu trebuie ratate când este vorba de popularitatea așa de prețioasă.

Care sunt secretele imaginate de autoare care ar colora viața Carlei Bruni? Apelează des la Prozac și la alte stimulente, își lasă copilul în grija mamei, iar când ajunge în familie îi pune mari probleme, Primei Doamne îi fug ochii și membrele spre grădinarul cel chipeș, se debarasează de iubitul de altădată, Eric Clapton, acum doar ins incomod cu telefoane insistente. Are mai multe griji: ținuta, aparițiile, toanele micului soț, fanteziile erotice satisfăcute în locuri surprinzătoare.

Carla Bruni din jurnalul fictiv este întruparea superficialității, mustește de naivitate soră bună cu prostia, pe amândouă le întrece suficiența, căci este foarte mândră de ea însăși. Nu lipsesc picanteriile sau scenele “decoltate”, care speculează amănunte din biografia tinerei devenite din top-model vânat de ziariși Prima Doamnă a Franței, care se arată aici o tânără comună, de o banalitate absolută.

Jurnalul secret se citește repede, oferă o lectură confortabilă, orice tânără inteligentă și cu un dram de bun simț se simte un pic mai profundă, mai serioasă și mai responsabilă decât autoarea notațiilor, orice bărbat îl savurează ca probă ce-i confirmă superioritatea în fața unei femei, oricât de frumoasă și râvnită. Ziarista germană a îngroșat până spre caricatură portretul celor două personaje, pe măsura așteptării unui public avid de senzațional.

Cei doi s-au cunoscut în noiembrie 2007 la un dineu, fiecare având un trecut palpitant și bogat în cuceriri. Carlei Bruni nu i-au lipsit iubiții celebri (Mick Jagger, Eric Clapton și Donald Trump), a avut o relație cu scriitorul Jean-Paul Enthoven, părăsit pentru fiul său, filosoful Raphael Enthoven, căruia i-a născut un fiu în 2001, fiind la rândul ei părăsită. Nicolas Sarkozy are în palmares trei soții: prima este Marie-Dominique Culioli, mama celor doi băieți mai mari, dar are o aventură încă din timpul căsătoriei cu Cecilia Ciganer-Albanez, care îi devine a doua soție, cu ea mai are un fiu, dar cei doi se despart în timpul campaniei prezidențiale din 2007, între ei a intervenit o aventură a soției cu un publicist american.

Jurnalul este o satiră crudă și afurisită, ce ia în răspăr cele două figuri publice, despre ei se scrie constant și în presa germană, se strecoară aluzii la politică, la întâlnirile oficiale ale “micuțului Sarkozy” cu Angela Merkel. Așa ușurel și distractiv cum pare, jurnalul prinde câteva lucruri serioase. Nicolas Sarkozy și Carla Bruni au schimbat total modelul oficial francez de la sobrietate și discreție la strălucire și spectacol, moralitatea perechii prezidențiale iese ostentativ din sfera înaltă, oficială ca să facă deliciul bârfei sofisticate.

Dar, dincolo de însemnările distractive, se strecoară un firicel de îndoială: oare imaginea construită de cele două ziariste nu este o mască adoptată, iar jocul de-a jurnalul îi face un serviciu imens Carlei Bruni, care s-ar putea să fie cu totul altcineva, care știe să ducă de nas presa, politicienii, publicul. Cine știe cum este adevărata Carla Bruni?

Silke Burmester, Jurnalul secret al Carlei Bruni, traducere din limba germană de Cristina Pricăjan, Meteor Press, 2010; 176 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.

Subiecte #Carla Bruni