Gordon Corera este un apreciat jurnalist britanic, corespondent al postului BBC pe probleme de securitate. În 2009 a prezentat la Radio 4 programul MI6: A Century in the Shadows, o istorie, în trei părți, a celebrului serviciu secret britanic. A scris, de asemenea, Shopping for Bombs (2006). Cartea de față a apărut în Marea Britanie în 2011.
Învăluită mult timp în mister, existența Serviciului Secret de Informații Britanic (MI6) nici măcar nu era recunoscută. Cel puțin, nu oficial. Treptat, a început să iasă din umbră, fiind chiar de acord cu realizarea unei istorii oficiale a primelor sale patru decenii de existență, până în 1949. Cartea de față oferă o perspectivă fără precedent asupra următorilor ani, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent, aruncând o privire, dincolo de ușile închise, spre pericolele, dramele, intrigile și ambiguitățile morale ale lumii spionajului.
Pentru opinia publică, noțiunea de „spion“ a fost modelată de universurile ficționale ale unor scriitori precum Ian Fleming și John le Carré. Gordon Corera le oferă cititorilor săi șansa de a pătrunde în această lume secretă și de a observa realitatea care a stat la baza ficțiunii. Corera prezintă cazurile interesante ale celor care au spionat, au mințit, au înșelat și, în unele cazuri, chiar și-au pierdut viața, având ca fundal marile evenimente care au marcat istoria – dramele Războiului Rece, ridicarea și căderea Zidului Berlinului, Criza Rachetelor din Cuba, atentatele de la 11 septembrie 2001, războiul din Irak.
Iată cum își prezintă singur autorul subiectul:
„În centrul acestei cărți se află poveștile bărbaților și ale femeilor care au lucrat în contrainformații, începând cu anul 1945, în diferite moduri și în diferite țări. Memoria este înșelătoare, iar spionii, în special, sunt pregătiți să înșele, așa că, chiar dacă această carte se bazează, în parte, pe mărturii ale celor implicați și pe memoriile participanților, poveștile au fost comparate cu documente originale, arhive și surse secundare. Această carte le urmărește, din perspectiva lor, reușitele și dezastrele, MI6 suferind o transformare majoră, de la stadiul de serviciu entuziast, dar amator, la versiunea sa modernă, uneori la fel de controversată.
În istoria sa de un secol, Serviciul Secret Britanic a avut de înfruntat diverși inamici. Însă, în esență, activitatea spionului britanic nu s-a schimbat prea mult. Aceasta implică să convingi diverse persoane să trădeze secrete, un act profund personal, chiar intim și totodată plin de riscuri. Cel mai adesea presupune un act de trădare, uneori a unei țări, alteori a unei prietenii. Presupune confruntarea cu complexitățile motivației umane și căile sale întunecate și traversarea graniței invizibile între bine și rău. De asemenea, implică încălcarea legilor. «Noi acționăm în virtutea legilor noastre – a legilor britanice», mi-a spus odată un fost șef al MI6. «Relația noastră cu legile altora este…» – a făcut o pauză de o clipă înainte să adauge – «…interesantă.»
Se plasează, oare, spionajul nu numai dincolo de legile altora, ci și dincolo de tradiționalele precepte morale? Unii au afirmat că da, iar alții că așa ar trebui. Când îi ceri cuiva să acționeze împotriva legii, poate chiar amoral, furnizând secrete, adesea și în același timp îi mai ceri să-și asume riscuri mari, deseori să-și pună în joc chiar propria viață. Și în ce scop? Ca „să trădeze ceva ce trebuie trădat”, după cum spune un fost șef al MI6.1 Multe țări, în special Marea Britanie, cultivă de mult timp arta trădării, dar aceasta are un preț. „Am avut de-a face cu moartea unor oameni, e drept”, spunea Daphne Park despre munca ei, după care adăuga enigmatic: „Dar nu pot vorbi despre asta”.2 Însă, cel mai adesea, agentul, nu ofițerul MI6, se confruntă cu cel mai mare risc. Agentul care a fost recrutat să lucreze pentru MI6 își asumă o periculoasă viață dublă, o lume a contactelor discrete, a așa-numitelor cutii de scrisori moarte* și a întâlnirilor clandestine. Dacă au noroc, există posibilitatea unei noi vieți, dacă nu, poate, a unui glonț în ceafă. Și, atunci, de ce să spionezi? Cartea de față încearcă să răspundă la întrebare ascultând mărturiile celor care au ales această cale și analizând ce-i face să se implice în spionaj. (…)
Povestea spionajului britanic de după cel de-al Doilea Război Mondial poate fi înțeleasă, în parte, ca tensiune în creștere între cei care gândesc și cei care acționează – cei care căutau să schimbe lumea și cei care căutau s-o înțeleagă sau, ca să mă exprim altfel, între acțiunile secrete și strângerea de informații. Cele două nu se exclud reciproc și, pentru a avea succes, orice serviciu secret trebuie să se asigure că ambele conlucrează într-o tensiune creatoare. Însă, cel mai adesea, fie una, fie cealaltă direcție a fost dominantă, uneori într-o măsură atât de mare încât consecințele s-au dovedit a fi dezastruoase, întrucât povestea noastră începe în primele zile ale Războiului Rece, activitatea serviciului secret al Majestății Sale Regele și apoi al Majestății Sale Regina nu se situează prea departe în timp de viața fictivului Bond, rod al imaginației lui Fleming. Poate că acesta nu avea tocmai permisiunea oficială de a ucide, dar furtul, încălcarea legii, răsturnarea guvernelor ostile și parașutarea agenților dincolo de liniile inamice erau lucruri des întâlnite. Însă, în același timp, era un serviciu cu o aură de club de amatori, în care se infiltrau inamici, și unde se puteau oricând petrece întâmplări nefericite. Războaiele secrete pe care le purta au fost date-n vileag de cel mai neașteptat trădător, Kim Philby. Treptat, a apărut o nouă formă de profesionalism în strângerea de informații, întruchipată de un ofițer, Harold Shergold, și de un agent, Oleg Penkovski. Din colaborarea lor s-a născut, în cadrul MI6, „rasa superioară a specialiștilor în blocul sovietic”, un grup care avea să transforme radical serviciul.
Ușor-ușor, MI6 a evoluat de la statutul de club select, exclusivist, ce se autoperpetuează, destinat elitelor cu spirit de aventură, spre acela de organizație profesionistă, birocratică și care deja făcea corp comun cu restul administrației. La început, a fost marcat de un puternic misoginism. Femeile jucau, în mod normal, rolul de secretare, deși până și ele aveau misiuni periculoase pe front. Foarte puține femei, precum Daphne Park – care a avut o misiune importantă în Congo cu prilejul uneia dintre marile crize ale Războiului Rece –, au reușit să conducă operațiuni. (…)
Poveștile despre indivizi – mai degrabă decât instituțiile sau evoluția politicii – se află în centrul acestei cărți. Intenția este de a zugrăvi un tablou al realităților spionajului, având la bază relatările celor implicați personal, care au spionat, au mințit și, în unele cazuri, aproape că și-au găsit sfârșitul în slujba statului, de la marii spioni, trecând prin agenții pe care i-au controlat și până la inamicii lor. Concentrându-ne pe întrepătrunderea poveștilor unui număr restrâns de indivizi, scopul este să scoatem la lumină marile schimbări din cadrul MI6 și, de asemenea, să explorăm relațiile personale unice de dincolo de spionajul făcut de oameni – ceea ce Graham Greene numea „factorul uman” –, motivațiile și loialitățile care duc la apariția unui spion sau a unui trădător și relațiile care sunt influențate de acțiunile lor. Iar, deseori, adevărul este mai remarcabil decât ficțiunea. Povestea începe cu distribuția noastră adunându-se printre ruinele Vienei postbelice.
Gordon Corera, MI 6. Adevăruri șocante despre istoria serviciilor secrete britanice, Editura Litera, Colecția Bestseller. Traducere din engleză de Mariana Piroteală