Dacă literatura franceză are azi în Eric-Emmanuel Schmitt o personalitate rară, cu succes imens ca dramaturg, ca romancier și autor de proză scurtă, fenomenul similar al prozei ruse îl reprezintă Ludmila Ulițkaia. Probabil este scriitoarea cea mai cunoscută din Rusia de astăzi prin distincții, premii și traduceri, se bucură și de imens succes de public și de prețuirea criticii literare.
Romane de mai mică întindere – „Soniecicka”, „Înmormântarea veselă” și „Minciunile femeilor”, sau ample ca „Al dumneavoastră sincer, Șurik” și „Daniel Stein, traducător” au apărut la noi în colecții prestigioase „Cartea de pe noptieră” (Ed. Humanitas), „Raftul Denisei” (Ed. Humanitas fiction), traduse de Gabriela Russo. Aceeași traducătoare fidelă semnează și volumul publicat recent – „Fetițele. Rude sărmane”, ce reunește două cicluri narative.
Ludmila Ulițkaia investighează vârste și destine feminine, primul ciclu se compune din 6 povestiri, al doilea din 8 texte, legate între prin personaje, atmosferă sau spațiul creat. În „Fetițele” sunt surprinse momente dramatice ale copilăriei, pierderea inocenței, revelația lumii adulte. „Rude sărmane” se îndreaptă spre senectute, cu ritualurile și suferințele ei.
Indiferent de vârstele analizate, Ludmila Ulițkaia scrutează cazuri neobișnuite și împinse mereu în situații limită, iar boala face parte din viața cotidiană: boli ale trupului, handicap fizic sau întârziere a minții ori tulburare a sufletului.
Există un miez senzațional sau un mister în fiecare povestire. O femeie tânără fără mâini este vizitată de pionierele curioase, ele primesc prima lecție dură, aflând cum handicapul a ajutat-o să obțină privilegiul unei locuințe, căci a cusut cu degetele de la picioare un dar pentru Stalin (Darul nefăcut de mâna omului), altă femeie retardată a rămas singură, când a murit mama care-i purta de grijă, dar îi urmează sfatul mamei și găsește o protectoare (Poporul ales), tot așa cum Asia cea smintită are un sprijin în Ana (Rude sărmane).
Nu lipsesc cazurile stranii: o tânără mamă cade într-o stare de autism când soțul ei aflat pe front crede că fetițele gemene pe care le născuse au alt tată (Copiii altuia), altă femeie deja trecută de prima tinerețe, dar încă dornică de aventuri, pică într-un soi de catalepsie descoperind că amantul tânăr face dragoste cu fiica ei (Casa Lialiei), sindromul Down al unei fetițe distruge viața unui cuplu reușit (Fiica Buharei), o pereche vârstnică se supune aceluiași ritual de vizitare a fiului, iar adevărul dureros se vede abia la sfârșit (Fericiți).
Ludmila Ulițkaia are un dar excepțional de a dezvălui amestecul de inocență și cruzime al copiilor, în povestirea ce urmărește viața gemenelor cu firi diferite – „Copilul găsit”, ca și afinitatea și afecțiunea dintre o fetiță și bunicul ei care caută să-i transmită înaintea morții moștenirea spirituală (La 2 martie, în același an…). În narațiunile amintite, se dezvăluie și lumi străvechi ce-și păstrează tradiția, evreiască sau armenească, ele pâlpâie, rezistă într-o epocă supusă presiunii ideologice.
Dar preferata mea este „Bronka”, titlul povestirii este dat de numele eroinei extraordinare cu o istorie de viață extraordinară: o mamă săracă, dar îndrăzneață, Simka, își găsește un locșor de trăit cu fetița ei, Bronka. La 14 ani Bronka naște un copil din flori, și urmează alți trei copii, an după an, semănând unul cu altul. Nimeni nu reușește să afle cine-i tatăl copiilor. Iar copiii cresc, se dovedesc inteligenți și frumoși, cuceritori și buni. Cititorul va descoperi secretul prin intermediul unei confesiuni făcute de Bronka matură unei colege de clasă, pe care o întâlnește întâmplător.
Nu mă îndoiesc, ca și în cazul lui Eric-Emmanuel Schmitt, că fiecare cititor va îndrăgi o anume povestire, și la o simplă ancheta vor fi indicate pe rând cele 14 titluri, fiindcă toate cele 14 narațiuni sunt bijuterii ale unei maestre a prozei, care țese fire discrete, ce le prind în pânză invizibilă a unui mic roman.
Ludmila Ulițkaia, Fetițele. Rude sărmane, traducere din limba rusă de Gabriela Russo, Editura Humanitas fiction, 2013, 256 pag.