Regine Torrent
First ladiesDe la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton
Editura Curtea veche
Traducere din limba franceză de Olimpia Coroamă. Cartea a apărut în 2006 și prezintă figurile a unsprezece Prime Doamne din istoria secolului XX american. “First Lady” nu are un statut legal definit de Constituție, ea nu dispune de un buget de stat, ea reprezintă latura personală a președinției. Rolul ei comportă obligații oficiale, aspecte sociale, ea este gazda cea mai prestigioasă din lume. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton, unsprezece soții de președinți vin, fiecare cu stilul ei, la Casa Albă. Eleanor cea întreprinzătoare declanșează adevărate incendii politice, coboară în minele de cărbuni, împarte bancnote de cinci dolari șomerilor. Bess Truman corectează discursurile soțului ei, Mamie Eisenhower impune culoarea roz în America de după război, Jacqueline Kennedy restaurează Casa Albă, Lynda Bird Johnson plantează flori pe marginea autostrăzilor, Pat Nixon citește Cărticica Roșie înainte de a se duce în vizită la chinezi, Betty Ford protejează artele pentru a învinge prejudecățile rasiale. Rosalynn Carter participă la ședințele de guvern, Nancy Reagan îi elimină unul câte unul pe colaboratorii lui Ronald, Barbara Bush se angajează într-un program de alfabetizare. Hillary Rodham Clinton dă rolului său o dimensiune politică. Pentru întâia oară, First Lady ocupă o încăpere vecină cu Biroul Oval, în aripa de vest a Casei Albe. După opt ani de misiuni neplătite, competențele sale politice i-au adus recunoștința națională. Este prima soție de președinte desemnată prin vot în Senat, prima femeie aleasă în statul New York, realeasă cu 67% din voturi, în 7 noiembrie 2006. First Ladies sunt modele și inspiratoare pentru mai recentele Prime Doamne din Europa de Est, încă nedeprinse cu sarcinile rolului, într-un regim democratic.
Jurnalistă, producătoare de televiziune la canalele RTL, TF 1 și M6, titulară a unei Diplome de studii aprofundate în istorie contemporană universală și relații internaționale, Régine Torrent se dedică în prezent cercetării istorice. A publicat Lettres au Père Noël în colaborare cu Laurent Boyer (Editions no.1, 1989), L’image du soldat américain en France, Les Américains et la France, 1917-1947, Engagements et Représentations (ouvrage collectif, Maisonneuve et Larose, 1999) La France Américaine, Controverses de la Libération (Racine, 2004).
Guy Walters
Vânătoare de naziști
Cum au scăpat și cum au fost urmăriți criminalii de război naziști
Editura Meteor Press
Traducere din limba engleză de Mihai-Dani Pavelescu. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, unii dintre membrii proeminenți ai Partidului Nazist au scăpat dintre ruinele celui de-al Treilea Reich. Numele multora – Adolf Eichmann, Josef Mengele, Franz Stangl, Klaus Barbie etc. – au rezonanțe adânci in istoria secolului al XX-lea, nu numai prin monstruozitatea crimelor comise, ci și din cauza naturii obscure a existenței lor postbelice, in adâncurile Americii Latine, mereu cu un pas inaintea urmaritorilor. Modul în care au fugit din Germania este spectaculos. Au călătorit pe rute tainice, pitindu-se în castele sinistre pe inăltimile Alpilor austrieci si au fost preluati de agenti secreti argentinieni tenebroși. Tentativele de a-i aduce in fata justiției sunt la fel de impresionante, cu supravietuitori răzbunători din Holocaust, politicieni incompetenti si planuri indrăznete de a-i răpi sau a-i asasina pe fugari. Pentru a reconstitui istoria adevărată a fugii nazistilor la sfârsitul războiului si a sortii lor ulterioare, Guy Walters a călătorit prin toată lumea, a intervievat vânători de nazisti si nazisti deopotrivă, fosti agenti secreti, a parcurs personal rutele de evadare si a cernut arhive din Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Austria si Italia.
Guy Walters este autorul a sase carti despre al Doilea Război Mondial, printre care Berlin Games. Fost ziarist la The Times, el scrie despre subiecte istorice pentru presa britanica. Traieste in Wiltshire impreuna cu sotia, autoarea Annabel Venning, si cei doi copii ai lor.