Secretul cifrului

Va mai amintiti de filmul cu acest nume, productie a anilor ’50 din secolul trecut? Probabil ca nu, dar asta nu va impiedica sa va aduceti aminte de tot felul de povesti cu mesaje cifrate, dezlegate cu mai multa sau mai putina usurinta de amatori sau profesionisti. Si cine oare nu a folosit in copilarie, pe bancile scolii, un limbaj secret bazat pe un cifru?
O scurta calatorie prin biblioteca mea interioara ma face sa ajung la cateva povesti cu mesaje cifrate, de la “Scarabeul de aur” al lui Edgar Allan Poe, la “Enigma” lui Richard Harris, de la “Curcubeul gravitatiei”, semnat de Thomas Pynchon, la foarte recentul “Cryptonomicon” al mereu inegalului Neal Stephenson. Unele dintre ele apartin fictiunii pure, altele, precum povestirea lui Poe, ne uimesc prin intuitia matematica foarte apropiata de stiinta incifrarii si descifrarii, multe folosesc cifrul ca pe o simpla parabola a relatiilor dintre fapte, oameni si natiuni, in timp de pace sau de razboi.
Istoria reala a cifrului incepe in Egiptul antic, continua in civilizatiile Greciei si Romei antice si ajunge la maturitate in primele secole ale Islamului, perioada de fantastica inflorire a matematicii. Multe mistere ale istoriei sunt legate de mesaje cifrate, complotul reginei Mary a Scotienilor impotriva reginei Elisabeta I-a a Angliei se termina cu executia pe esafod a celei dintai numai datorita descifrarii corespondentei participantilor la complot. Istoria omului cu “masca de fier”, reluata de Dumas si Hugo, ramane la fel de neinteleasa ca si mesajele cifrate care o insotesc.
Comoara lui Thomas J. Beale, cautata de aproape 200 de ani de o multime de optimisti incorigibili care isi inchipuie ca au reusit sa descifreze scrisorile misteriosului aventurier din secolul 19 ramane in continuare ingropata pe undeva prin Nord Estul Statelor Unite, la fel ca multe alte comori ale piratilor, Barba Neagra sau capitanul Kidd.
Pe o nota ceva mai serioasa, munca titanica a unui grup de matematicieni si lingvisti din Marea Britanie care au reusit sa zdrobeasca secretele masinii Enigma, unealta de baza a cifrului armatelor Germaniei naziste, a avut o contributie esentiala la victoria aliatilor in cel de al doilea razboi mondial, egalata de succesul american in descifrarea codurilor Japoniei in razboiul din Pacific. Un detaliu mai putin cunoscut, dar foarte simpatic, dupa gustul meu, este folosirea limbii amerindiene Navajo, neinrudita cu vreo alta limba de pe glob, in comunicatiile aviatei si flotei americane in acelasi razboi din Pacific. Va puteti imagina fata unui criptolog japonez care incearca sa descifreze un mesaj vorbit sau scris in Navajo? Acest succes al criptografilor americani ramane unul dintre capitolele incantatoare atat in istoria folosirii codurilor, cat si pentru amatorii de lingvistica pur si simplu.
Daca “Cryptonomicon” al lui Neal Stephens, ramane un amestec stralucitor de istorie si fictiune care incearca sa identifice fortele care au modelat istoria secolului 20, realitatea il depaseste cu usurinta. Doar doua exemple. Primul, cartea (de non-fictiune) “Secretul codului ” semnata de matematicianul Simon Singh, care porneste de la Egiptul Antic si ajunge la ceea ce se numeste criptografie cuantica (va rog sa nu ma intrebati ce este asta) si al doilea un seminar desfasurat acum cateva saptamani pe tema operatorilor modulari (iarasi, nu ma intrebati) in stiinta, sau poate arta criptografiei si criptologiei.
Incifrare si descifrare, absolut necesare guvernelor, armatelor, bancilor si chiar noua, utilizatorii de posta electronica. Ce ne facem insa cu cei rau intentionati, delincventii si teroristii? Care va fi viitorul acestui domeniu vechi de cand civilizatia, dar mereu actual? 
Sa speram ca exista si solutii, nu numai probleme.