În debutul ședinței a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la Buzău, în care au murit 4 militari.

La lucrări sunt prezenți 318 parlamentari, fiind absenți 114, în condeițiile în care cvorumul de lucru este 217.

La Parlament a venit și premierul Victor Ponta.

Președintele Traian Băsescu a venit, vineri, la Parlament, pentru ședința plenului reunit în care este programată dezbaterea și votarea cererii USL de suspendare din funcție a șefului statului.

El a intrat în sala de plen împreună cu Vasile Blaga, după ce a salutat jurnaliștii prezenți pe holurile Parlamentului. Antoerior, în plen intraseră, împreună, președinții celor două Camere.

La Parlament sunt prezenți și consilierii Sebastian Lăzăroiu și Daniel Funeriu

Curtea Constituțională a constatat, vineri, printre altele, că Traian Băsescu nu și-a exercitat cu maximă eficiență și exigență funcția de mediere între puterile statului,precum și între stat și societate, avizul Curții să fie transmis Parlamentului.

Curtea Constituțională apreciază, de asemenea, că faptul că președintele, prin comportamentul său politic, și-a asumat public inițiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte să fie adoptate de Guvern, poate fi reținut ca o încercare de a diminua rolul premierului.