Cele mai importante companii de stat, Hidroelectrica, Romgaz și Transgaz, vor avea șefi noi, după ce săptămâna trecută a fost schimbat și directorul general la Transelectrica.
Cele patru companii reprezintă practic careul de ași al statului român, bătălia pentru șefia lor fiind dură în contextul în care fiecare din aceste firme are bugete de investiții enorme și contracte în derulare de sute de milioane de euro, așa cum este cazul Hidroelectrica, de exemplu.
Astfel, tradiția schimbărilor din funcție la fiecare mișcare de pe scena politică este dusă mai departe și de noul ministru al economiei Daniel Chițoiu, niciuna dintre noile numiri nefiind în concordanță cu principiile guvernanței corporatiste, concept aflat pe buzele politicienilor de mai bine de un an de zile.
La șefia companiei Hidroelectrica va fi numit Gheorghe Ștefan, fost director general al CEZ Servicii, la Romgaz va fi adus președintele clubului de fotbal Gaz Metan Mediaș, Codrin Cindrea, iar la Transgaz va fi reactivat Ioan Rusu, care a mai ocupat funcția de director general în perioada 2007-2009.
Hidroelectrica, Romgaz și Transgaz au avut anul trecut afaceri de cumulate de peste 2 miliarde de euro, toate cele trei companii fiind strategice pentru sectorul energetic românesc.
Citiți și
Transelectrica a împrumutat pe cinci luni de la Citibank 125 de milioane de lei
Hidroelectrica se pregătește pentru cel de-al patrulea șef din ultimii trei ani