Șefii unor mari companii franceze au semnat o scrisoare, după modelul unei inițiative americane, prin care cer înființarea “unei contribuții excepționale” din partea persoanelor “cele mai favorizate”, pentru reducerea deficitului bugetar al Franței, transmite AFP.
“Suntem conștienți că am beneficiat din plin de modelul francez și de un mediu european de care suntem atașați și vrem de contribuim la păstrarea acestora”, se arată într-un apel publicat marți de cei 16 semnatari pe site-ul Le Nouvel Observateur.
Ei au arătat că într-un moment în care guvernul cere tuturor un efort de solidaritate se simt datori să contribuie.
Printre semnatari se află Jean-Paul Agon, directorul general al grupului de cosmetice L’Oreal, Denis Hennequin, șeful grupului hotelier Accor, Maurice Levy, de la Publicis, Christophe de Margerie, șeful grupului petrolier Total, și Frederic Oudea, directorul general al băncii Societe Generale.
Scrisoarea a fost semnată și de Stephane Richard, directorul general al grupului de telecomunicații Orange, Jean-Cyril Spinetta, președintele Air France-KLM, Claude Perdriel, președintele consiliului de supraveghere al Nouvel Obser și de miliardara Liliane Bettencourt, acționară a L’Oreal.
Ei precizează că această contribuție ar trebui să fie calculată “în proporții rezonabile”, pentru a se evita efectele economice nedorite, precum retragerile de capital din țară și creșterea evaziunii fiscale.
Măsura nu ar fi o soluție în sine ci s-ar înscrie într-un efort mai larg de reforme privind cheltuielile și veniturile, potrivit scrisorii.
Maurice Levy, care dispune de o avere semnificativă obținută în domeniul publicității, este și președinte al Asociației companiilor private. El este primul care s-a declarat în favoarea “unei contribuții excepționale” a persoanelor cu venituri ridicate.