Europa are nevoie să renunțe la opoziția față de fuziuni și să încurajeze în schimb companiile de telecomunicații să împartă cheltuielile și experiența în domeniul cercetărilor și rețelelor, a declarat președintele Alcatel-Lucent, Philippe Camus, transmite Bloomberg.

Camus, fost șef al grupului European Aeronautic Defence & Space (EADS), aflat la conducerea board-ului Alcatel-Lucent din 2008, consideră că industria aeronautică trebuie să servească drept model pentru promovarea coope­rării, în condițiile în care guvernele caută soluții ca Europa să își recâștige ascendentul în domeniul tehnologiei.

“Europa trebuie să facă mai mult pentru a progresa și mai puțin pentru a reprima. Nu este vorba de bani, ci de a permite și a încuraja companiile să adopte standarde comune, să coinvestească în cercetarea și dezvoltarea produselor”, a spus Camus. El s-a alăturat astfel liderilor unor companii precum Vodafone Group și France Telecom, care cer autorităților de reglementare să permită fuziunile, având în vedere că operatorii reduc investițiile în rețele și caută soluții de creștere a profitabilității prin împărțirea costurilor.

Camus a arătat că Europa a rămas în urma Statelor Unite în ultimii doi ani, în privința infrastructurii precum cea cu fibre optice de mare viteză și rețelele mobile de generația a patra.

Șeful Alcatel-Lucent, care își petrece timpul între Franța și Statele Unite, a spus că în SUA folosește un smartphone Galaxy 4G al Samsung Electronics, pentru descărcarea rapidă a fișierelor video, iar în Europa trece pe iPhone.

“Piața americană s-a consolidat, în timp ce Europa a rămas Turnul lui Babel. Suntem în urmă cu tehnologia 4G și nu avem niciun proiect în domeniul fibrelor. Acesta este un handicap, în special într-un context macroeconomic prost”, a spus Camus.

El a apreciat că pe o piață fragmentată guvernele europene trebuie să ajute la coordonarea eforturilor de investiții, urmând exemplul din industria aerospațială.

Camus a fost co-director al grupului EADS, compania mamă a Airbus, când a fost creat în anul 2000, prin fuziunea unor companii din Germania, Franța și Spania, ca reacție a Europei la grupul american Boeing.

Pe piața telecomunicațiilor, Telefonica și Royal KPN discută fuziunea activelor din Germania, într-o tranzacție de 20 de miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situației.

Alte surse au declarat că membri ai conducerii Deutsche Telekom au discutat cu France Telecom soluții de cooperare mai strânsă.

Unele fuziuni europene au obținut acordul autorităților de reglementare, cum a fost cazul combinării operațiunilor din Marea britanie ale France Telecom și Deutsche Telekom în 2010, dar altele au fost respinse.

În februarie, Vodafone a renunțat la încercarea de a combina divizia sa din Grecia cu Wind Hellas, după ce autoritățile europene au fost îngrijorate de crearea unei piețe cu numai doi operatori.

În 2010, autoritățile elvețiene au respins planul France Telecom de a fuziona divizia elvețiană cu cea a TDC.

În Marea Britanie, France Telecom și Deutsche Telekom au estimat economisirea a peste 4 miliarde de euro din costurile legate de rețele, marketing și de administrație, până în 2014. Acordul de fuziune din Marea Britanie, prin care numărul operatorilor de pe piața britanică a scăzut de la cinci la patru, a creat condițiile pentru proiecte comune de achiziții și de împărțire a costurilor cu rețelele.