Guvernatorul băncii centrale a Poloniei Marek Belka consideră că
pe măsură ce economiile Europei încep să-și revină de pe urma
crizei mondiale, guvernele din regiune trebuie să înceapă să-și
reducă cheltuielile și volumul datoriilor, potrivit The Wall Street
Journal.
Și președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude
Trichet, apreciază că statele industrializate din întreaga lume ar
trebui să introducă măsuri de reducere a cheltuielilor și să
majoreze taxele imediat pentru a consolida revenirea
economiei.
Țările care se îndepărtează de controlul strict al fiscalității,
după cum pare să facă Ungaria, ar putea risca să afecteze țările
vecine, a declarat Marek Belka, fost oficial al FMI, aflat acum la
conducerea băncii centrale poloneze.
“Ceea se întâmplă în țările vecine ne afectează”, a declarat Belka.
Încrederea în întreaga regiune poate fi zdruncinată dacă
investitorii nu diferențiază adecvat țările, a declarat
guvernatorul. Iar pierderile dintr-o țară pot determina scăderi ale
monedelor și activelor altor țări.
Zlotul polonez a fost tras în jos în raport cu moneda euro, în
tandem cu fluctuațiile forintului ungar.
Belka a declarat că majoritatea programelor de austeritate propuse
de guvernele europene sunt destul de moderate, reducerile fiind
operate de-a lungul mai multor ani.
“Nu vorbim despre ceva care va afecta procesul de redresare a
economiilor”, a declarat Belka, devenit recent președinte al băncii
centrale a Poloniei.
Țările care implementează măsuri de austeritate “ar putea
înregistra o creștere oarecum mai moderată, însă avantajul constă
în evitarea unei prăbușiri complete” a piețelor financiare, crede
Belka. “Cred că nu există altă cale, în special în Europa.”
Pe de altă parte, Trichet consideră că prelungirea programelor de
stimulare reprezintă o greșeală, iar diminuarea împrumuturilor va
avea efecte foarte limitate asupra creșterii economice.
Trichet critică presiunile de anul trecut de a se implementa măsuri
de stimulare bugetară, făcând referire la administrația SUA și la
Fondul Monetar Internațional.
“Acum, putând privi înapoi, vedem cât de nefericit a fost mesajul
de stimulare fiscală trimis tuturor economiilor industrializate sub
motto-ul: stimulează, acționează, cheltuie”, a afirmat oficialul
BCE.
Business Internaţional
Șeful băncii centrale poloneze cere austeritate, președintele BCE vrea impozite mai mari
Guvernatorul băncii centrale a Poloniei Marek Belka consideră că pe măsură ce economiile Europei încep să-și revină de pe urma crizei mondiale, guvernele din regiune trebuie să înceapă să-și reducă cheltuielile și volumul datoriilor, potrivit The Wall Street Journal.