“În 2008, mulți au spus că nu au anticipat turbulențele. Liderii nu mai în prezent o scuză de acest gen”, a afirmat Zoellick la deschiderea adunărilor anuale ale Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, la Washington.
El a avertizat că lumea se află într-o zonă periculoasă.
“Cred că declanșarea unei noi recesiuni în marile economii ale lumii este improbabilă. Dar încrederea mea este erodată în fiecare zi de fluxul constant de știri economice negative”, a indicat președintele BM.
Zoellick a arătat că o criză fabricată în lumea dezvoltată poate deveni o criză pentru țările în dezvoltare.
“Europa, Japonia și Statele Unite trebuie să acționeze pentru a ataca gravele probleme economice, înainte ca acestea să devină chiar mai serioase pentru restul lunii”, a avertizat oficialul.
Întrebat despre ce sfat dă acestor țări, Zoellick a făcut apel la evitarea protecționismului.
“Am două sfaturi, atât pentru țările dezvoltate cât și pentru cele în curs de dezvoltare. Unul dintre ele este să nu lase lumea să cadă în protecționism”, a spus președintele BM.
Al doilea sfat se referă la agricultură, și anume atunci când prețurile încep să crească, trebuie evitate embargourile asupra exporturilor.