PreȘedintele american Barak Obama l-a numit pe Jeffrey Immelt, directorul executiv al companiei General Electric, șeful grupului său de consilieri externi pe probleme economice, înlocuindu-l pe Paul Volcker, fost președinte al băncii centrale a SUA (Fed), scrie Bloomberg.
În momentul anunțului preluării conducerii consiliului de către Immelt, redenumit Consiliul Prezidențial privind Ocuparea Forței de Muncă și Competitivitatea, Obama a declarat că economia americană se află “la un nivel diferit” față de cum era atunci când Volcker a fost cooptat în echipa prezidențială, în timpul crizei financiare.
“În ultimii doi ani a trebuit să aducem economia înapoi pe linia de plutire”, a declarat Obama, precizând că Immelt știe ce îi trebuie Americii pentru a concura în economia globală.
Immelt ocupă din 2001 poziția de director al General Electric, companie care desfășoară activități în majoritatea sectoarelor economice, de la turbine pentru centrale electrice la finanțe și televiziune. Datorită diversificării sale, adeseori GE este supranumită “barometrul economiei americane”.
Immelt a declarat că în timp ce mai mult de jumătate din veniturile GE provin din afara Statelor Unite, el dorește să se asigure că “aceasta este țara cea mai competitivă din lume”.
De când a preluat conducerea GE, Immelt a vândut o parte din divizii, cum ar fi materialele plastice și asigurările de obligațiuni și a extins partea de energie, sănătate, transport și motoare cu reacție.