Liviu Cristian Pescărașu, directorul general al companiei de stat CFR Că­lă­tori, cu pierderi de 20,6 mil. euro la afaceri de 468 mil. euro anul trecut, a fost demis din funcție de către ministrul transporturilor și infrastruc­turii Anca Boagiu din cauza unor “nereguli” la procedurile de achiziție publică.

“Nu voi tolera în minister sau la oricare dintre unitățile din subordine derularea de proceduri de achiziție care nu respectă regulile de transparență și liberă concurență. Pentru a ne asigura că banul public este eficient cheltuit trebuie să avem achiziții care răspund unor necesități reale și care asigură lucrări de calitate la prețuri concu­rențiale”, a declarat Anca Boagiu.

În urma unui control la compania de stat CFR Călători s-au constatat ne­re­guli în fundamentarea prețului pen­tru o achiziție privind repararea de auto­motoare, precum și absența avizelor de la autoritățile în domeniu pentru docu­mentația tehnică, conform procedu­rilor. Procedura de achiziție publică a fost blocată. Liviu Pescărașu a fost numit la conducerea companiei de stat în martie 2009 de către fostul ministru al transporturilor Radu Berceanu.

De când a preluat conducerea Mi­nisterului Transporturilor și Infra­structurii, Boagiu a demis mai mulți șefi de la companiile de stat din subordinea ministerului pe care îl conduce. În septembrie 2010, Anca Boagiu a demis-o din cauza managementul de­fectuos pe Dorina Tiron din funcția de director general al Companiei Națio­nale de Autostrăzi și Drumuri Națio­nale din România (CNADNR)- com­panie cu un buget de venituri și cheltuieli de 1,8 mld. de euro în 2010.

În octombrie anul trecut, Boagiu i-a demis și pe directorul general de la Au­to­ritatea Română Rutieră (ARR), Iancu Crăciunoiu, și pe directorul ge­neral al Registrului Auto Român (RAR), Daniel Patentașu, din cauza lipsei de implicare a celor doi în efec­tuarea controalelor eficiente privind siguranța traficului.