Nicolae Lucian Duță (foto), președintele Casei Naționale de
Asigurări de Sănătate (CNAS) care administrează fonduri de aproape
4 mld. euro anual, spune că așteaptă băncile să vină cu oferte prin
care să plătească acum banii pe care CNAS îi datorează farmaciilor
urmând ca ulterior băncile să-și recupereze fondurile de la
instituție. Mecanismul poartă numele de factoring, iar Duță a
precizat că a primit o astfel de ofertă de la grupul financiar
japonez Nomura.
Concret, factoringul presupune ca farmaciile care au de recuperat
bani de la CNAS să meargă cu facturile la o instituție financiară,
iar aceasta să elibereze valoarea facturii minus o dobândă.
Ulterior banca își recuperează banii de la CNAS. “Cei de la Nomura
au venit cu o propunere la noi pe care eu am pus-o în discuție în
cadrul Consiliului de Administrație, urmând ca dânșii pe baza
acceptanței formale pe care noi am dat-o să meargă în board și să
facă o ofertă coerentă pentru piața românească printr-un contract.
Oricine poate veni cu mecanisme de factoring și de finanțare.
Aștept propuneri de la oricine din piață. (…) Dobânzile care vor
fi practicate vor fi stabilite între instituția financiară și
fiecare jucător din piața farma”, a spus Duță într-un interviu
acordat ZF. CNAS are de plătit către farmacii sute de milioane de
euro.
Companii
Șeful CNAS: Așteptăm băncile cu oferte pentru factoring la farmacii
Nicolae Lucian Duță (foto), președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) care administrează fonduri de aproape 4 mld. euro anual, spune că așteaptă băncile să vină cu oferte prin care să plătească acum banii pe care CNAS îi datorează farmaciilor urmând ca ulterior băncile să-și recupereze fondurile de la instituție. Mecanismul poartă numele de factoring, iar Duță a precizat că a p…