Nicolae Lucian Duță, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) care administrează fonduri de 4 mld. euro anual, unul dintre cele mai mari bugete ale unei instituții publice, spune că în România se consumă în proporție de 70% medicamente scumpe, adică medicamente originale, cel mai mare procent din Europa.

“Asistăm la o aberație. Trăim într-o țară săracă, dar care consumă 70% medicamente originale și 30% medicamente generice (medicamente care apar în momentul în care expiră patentul unui medicamente original – n. red.)”, a spus Duță într-un interviu acordat Ziarului Financiar. Anul trecut cheltuielile CNAS cu medicamente s-au ridicat la aproximativ 3 mld. lei (0,7 mil. euro). Duță este primul reprezentat al autorităților care ridică problema consumului mare de medicamente scumpe, în condițiile în care până acum majoritatea oamenilor din sănătate vorbeau despre insuficiența fondurilor.

Pe fondul crizei, majoritatea statelor europene încearcă să-și reducă cheltuielile cu sănătatea și au în vedere măsuri precum reducerea nivelului de compensare, substituția medicamentelor originale cu cele generice sau tăieri de prețuri.