Cea mai influentă bancă de pe Wall Street, Goldman Sachs, a oferit CEO-ului său, Lloyd Blankfein, 12,6 milioane dolari în acțiuni, triplându-i astfel salariul anual, informează Financial Times.

Oferta de acțiuni, care face parte din bonusul lui Blankfein pentru 2010, vine după ce Goldman a trecut prin cel mai greu an din istorie. Banca a reușit să ajungă la mai multe înțelegeri cu Comisia americană pentru supravegherea piețelor financiare și de capital, a fost martorul unor schimbări radicale de legislație financiară și a avut pierderi în trading care au afectat profiturile Goldman.

În urmă cu un an Blankfein a primit acțiuni în valoare de 9 milioane de dolari, cu mult sub valoarea bonusurilor primite anterior crizei financiare, chiar dacă a încheiat 2009 pe profit.

Înainte de criză, în 2007, Blankfein a primit 68 de milioane dolari în bani, acțiuni și opțiuni.