Dinel Staicu, președintele SIF Oltenia (SIF5) și administratorul unei averi de 400 mil. euro care cuprinde participații de 6,1% din BCR și 5,5% din BRD, a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 4 la 4 ani de închisoare cu executare pentru fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor (BIR) cu circa 5 mil. euro.

Staicu, care și-a obținut titlul de doctor în economie cu o disertație pe tema economiei subterane, a fost condamnat alături de doi dintre foștii conducători ai BIR și la plata sumei de 8 mil. lei (1,9 mil. euro) la care se adaugă dobânzi cumulate în ultimii 10 ani și cheltuieli de judecată de 40.000 de lei. Deși decizia nu este definitivă, el ar putea pierde funcția de președinte al SIF Oltenia. Staicu a anunțat că a depus apel împotriva deciziei.

“Acționarii SIF Oltenia au votat, în 2008, pentru menținerea mea în funcțiile de director general și președinte până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței pe acest dosar. Până la o hotărâre definitivă sentința judecătoriei nu se poate pune în practică”, a declarat Staicu, citat de Mediafax. Având în vedere că prima instanță a avut nevoie de 4 ani de la punerea sub acuzare până la emiterea unei sentințe, ar mai putea trece ani buni până la o decizie definitivă.

Acesta este primul caz în care șeful unei companii listate la Bursă este condamnat de o instanță. Știrea nu a afectat acțiunile SIF Oltenia, care au câștigat ieri aproape 5%.

Dinel Staicu a preluat conducerea SIF Oltenia în iunie 2006, în urma unei “lovituri de palat”, prin care l-a îndepărtat pe fostul președinte Vasile Șalapă, iar mandatul său a fost marcat de mai multe scandaluri. Primul a venit chiar la câteva luni de la preluarea mandatului, în noiembrie 2006, când Staicu a fost trimis în judecată de DNA pentru fraudarea BIR. El a fost acuzat că a luat de la BIR, prin intermediul mai multor firme pe care le controla, credite în valoare de circa 5 mil. euro pe care nu le-a mai returnat. Potrivit procurorilor, o parte din bani ar fi fost folosiți pentru cumpărarea de acțiuni la SIF Oltenia, unde potrivit informațiilor din piață de la cea vreme, Staicu ar fi controlat circa 10% din capital.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) s-a autosesizat și a cerut Consiliului de Administrație al SIF Oltenia să convoace adunarea generală a acționarilor (AGA) pentru a vota dacă-l păstrează său nu pe Staicu în funcția de președinte. Conducerea SIF Oltenia a contestat decizia CNVM, însă Staicu a ajuns în cele din urmă în fața acționarilor în septembrie 2008, după ce în noiembrie 2007 a fost pus sub acuzare într-un al doilea dosar privind fraudarea Transgaz Mediaș cu circa 11 mil. euro.

El a reușit să-și păstreze însă mandatul, deși Cătălin Chelu, unul dintre cei mai influenți investitori în SIF-uri a încercat să-l îndepărteze de la conducere, suspendând drepturile de vot ale firmelor lui Chelu. Mai mult, în noiembrie, Staicu a fost reales în funcția de președinte pentru un nou mandat de cinci ani, folosind aceeași strategie.

Implicat în tranzacții de zeci de milioane de euro

În calitate de președinte al SIF Oltenia, Staicu a fost implicat în unele dintre cele mai mari tranzacții de pe Bursă, precum vânzarea participației de la Automobile Craiova către Ford. După privatizarea Automobile Craiova, el a încercat să obțină un preț mai mare decât cel pe care americanii l-au plătit statului român, în 2007, purtând negocieri atât cu AVAS pentru un schimb de acțiuni, cât și cu fonduri străine de investiții. În cele din urmă, după un an și jumătate de negocieri, a fost nevoit să se mulțumească cu același preț oferit inițial de americani, încasând circa 18 mil. euro pentru 22% din companie. Anul trecut, SIF Oltenia și-a vândut și participația la Bancpost, pentru circa 12,7 mil. euro. Inițial însă, SIF5 bătuse palma cu grecii de la EFG pentru 12 mil. euro, încasând ulterior o diferență de circa 750.000 de euro, după ce celelalte SIF-uri au negociat un preț mai mare.

Staicu a anunțat în dese rânduri pe parcursul mandatului său că vrea să facă curățenie în portofoliul SIF Oltenia, prin vânzarea participațiilor neprofitabile și achiziția de acțiuni în companii lichide, însă principalul responsabil cu strategia SIF este vicepreședintele Tudor Ciurezu, cel care se află de peste 10 ani la conducerea societății.

SIF Oltenia administrează în prezent un portofoliu în valoare de 1,68 mld. lei (400 mil. euro), care cuprinde participații de 6,12% din BCR și 5,47% din BRD, cele mai mari bănci de pe piața locală, dar și aproape 1% din Petrom sau 20% din Biofarm București. În ultimii patru ani, SIF Oltenia a făcut profituri de 460 mil. lei și a dat cele mai mari dividende dintre SIF-uri, însă numai la presiunea acționarilor.

Mai poate rămâne președinte?

Condamnarea lui Dinel Staicu pentru infracțiuni de natură economică ar putea determina CNVM să ceară din nou suspendarea sau chiar revocarea sa din funcția de președinte al SIF Oltenia, existând precedente în acest sens.

În 2008, CNVM a cerut revocarea lui Cătălin Chelu din funcția de președinte al SIF Moldova (SIF2), pentru că acesta fusese sancționat anterior de CNVM pentru depășirea pragului maxim de deținere de 1%.

În plus, Staicu ar putea fi obligat să-și vândă acțiunile la SIF Oltenia pentru a plăti despăgubirile cerute de instanță. În prezent nu există date certe privind participația pe care el o mai deține în cadrul societății. Oficial, el deține în nume propriu 261.000 de acțiuni, în valoare de circa 80.000 de euro.

“Palmaresul” lui Dinel Staicu

  • Născut în 1956 în comuna Leu din județul Dolj, Dinel Staicu a intrat în afaceri la 14 ani, ca fotograf la nunți și botezuri, potrivit propriilor declarații.
  • A urmat apoi cariera de milițian, după ce a absolvit cursurile Școlii de subofițeri de la Câmpina. În 1992 a revenit la afaceri, înființându-și mai multe firme.
  • Este cunoscut pentru pasiunea pentru “Epoca de aur” și pentru că a construit un parc tematic și un muzeu în memoria lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Parcul Republicii Socialiste România ocupă 200 de hectare pe malul râului Jiu, iar Muzeul Comunismului este situat în comuna Scornicești, locul de naștere al lui Nicolae Ceaușescu.
  • În anul 2000 a devenit doctor în economie, cu o disertație pe tema economiei subterane, iar în 2001 Parchetul a început urmărirea penală împotriva sa pentru o serie de infracțiuni economice.
  • Tot în 2002 a preluat clubul de fotbal Universitatea Craiova de la Gigi Nețoiu pentru circa 400.000 de dolari. Ca șef al Universității Craiova a fost aproape în permanență în război cu fanii, a rulat mai mulți antrenori și a ocupat chiar el poziția de director tehnic pentru scurt timp. În 2005, Craiova a retrogradat în Divizia B pentru prima dată în istorie, iar Staicu i-a cedat echipa gratis lui Adrian Mititelu.
  • În iunie 2006 a fost ales președinte al SIF Oltenia, iar în noiembrie același an a fost pus sub acuzare pentru fraudarea BIR cu circa 5 mil. euro. În 2007 a fost pus sub acuzare într-un alt dosar privind fraudarea Transgaz cu 11 mil. euro.