Centrul comercial City Mall din București, ajuns la a patra licitație pentru găsirea unui investitor salvator, nu constituie un caz disperat pentru că de fapt există interes pe piață, problema fiind prețul, susține Răsvan Radu, președintele executiv al UniCredit Țiriac Bank – principalul creditor al actualului proprietar, fondul austrialian APN European Retail Trust. “City Mall e departe de a fi un caz disperat. Interes există, mai trebuie doar să definim un preț adecvat”, afirmă Radu.

Prima tentativă de vânzare a centrului comercial a avut loc în martie, cu un preț de pornire de 33 mil. euro, însă nimeni nu s-a prezentat la licitație. La fel s-a întâmplat de încă două ori, chiar dacă prețul a tot scăzut. Pe 10 iunie, creditorii speră să găsească un investitor dispus să dea 23,58 mil. euro. Radu consideră că City Mall rămâne un activ interesant, cu potențial de generare de cash flow, inclusiv datorită localizării în București.

Principalul finanțator al proprietarului este chiar grupul UniCredit (în principal UniCredit Bank Austria), cu o expunere de circa 36 milioane de euro, alături de Bancpost, cu circa 5 milioane de euro. Răsvan Radu afirmă că City Mall nu este reprezentativ pentru portofoliul imobiliar al băncii. “Avem și exemple bune. În general există un interes mare pentru activele pe care le scoatem la vânzare, iar activele cu probleme deja le-am cam vândut.”