Semne din Cer

Departe de a fi o noua ilustrare a sindromului de care sufera in ultimii ani majoritatea filmelor de la Hollywood (lungimea), cele doua ore incheiate in care un film ca “Semne” / “Signs” isi tine spectatorul cu sufletul la gura sunt o demonstratie de virtuozitate cinematografica.

Admiratia autorului sau, M. Night Shyamalan, fata de Hitchcock se vede nu numai in faptul ca tanarul regizor de origine indiana tine sa aiba scurte aparitii in fiecare pelicula a sa (aici, in rolul fermierului care isi paraseste casa din cauza semnelor tot mai evidente ale unei invazii extraterestre), ci mai ales in capacitatea sa de a crea si intretine suspansul cu atata arta, incat niciodata privitorul nu e pregatit pentru continutul secventei urmatoare.
Acesta este, de fapt, marele atu al unei pelicule care reuseste in acelasi timp sa fie un excelent thriller SF si sa aiba implicatii metafizice profunde. Filmul invita spectatorul intr-un univers straniu, care readuce in discutie teoriile ivite o data cu experimentul Roswell si raidurile extraterestre inregistrate frecvent in anii ’70, cu privire la vizitele altor civilizatii si intentiile acestora (amicale sau nu).
In plus, “Semne” ne propune o poveste credibila in ciuda elementului ei supranatural predominant, in care cele patru personaje – doi adulti si doi copii – ilustreaza perfect spaima, dezorientarea, descurajarea si vulnerabilitatea omenirii in cazul unei invazii extraterestre.
Reactia pe care Orson Welles o provoca odinioara cu “Razboiul lumilor”, spectacolul radiofonic ramas in istorie prin isteria creata in randul maselor de o invazie imaginara atat de verosimila incat a parut reala, este urmarita aici intr-o nota diferita, dar foarte convingatoare.
Personajul principal al filmului, fermierul Graham Hess, un fost preot a carui credinta a fost zdruncinata de pierderea sotiei lui, este amenintat de aceasta data nu de o fictiune, ci de o invazie reala, iar singura sa aparare se dovedeste in cele din urma tot credinta.
Centrul de greutate al filmului lui M. Night Shyamalan este chiar problema existentei unei ordini Divine care guverneaza destinele tuturor. Condensand inspirat marea dilema (si diferentiere) a oamenilor in fata credintei religioase, filmul atinge probleme chiar mai complexe decat incidenta unei invazii extraterestre.
In plus, maniera in care regizorul obtine contrastul dintre scepticismul initial al celor doi fermieri – oameni dominati de concret, fara fasoane si cochetarii cu paranormalul – si convingerea lor ulterioara ca atat invaziile din spatiu, cat si ajutorul Divin nu sunt o bagatela, este una dintre marile reusite ale filmului.
Alaturi de cei doi copii, capabili de o apropiere mai rapida de fenomenele care se precipita, cei doi barbati (excelent interpretati de Mel Gibson si Joaquin Phoenix) devin exponentii atitudinii oricaruia dintre noi in cazul impresionantei ciocniri cu o civilizatie diferita.
O spaima in fata distrugerii care framanta omenirea din cele mai vechi momente ale existentei ei, redata de regizor cu indemanarea unui maestru care prefera sa sugereze subtil o prezenta terifianta decat sa sperie privitorul.
Filmul merita vazut pentru suspansul sau magic, dar si pentru ca semnele nenumarate si coplesitoare continute acolo au un ecou ancestral pentru fiecare dintre noi…

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar