`Am regasit Iasiul, dupa mai bine de douazeci de ani, cam in acelasi fel in care il stiam de pe vremuri. Un oarece aer patriarhal, linistitor, cu aceleasi puncte culturale de reper si cu sumedenia de prieteni, desigur, acum ceva mai responsabilizati, mai asezati, adica mai batrani. Este acelasi si nu prea: pare mai inghesuit, mai sufocat, mai trepidant decat il stiam, mai eteroclit si cu ieseni care nu stiu nimic despre Iasi. De exemplu, primul taximetrist nu stia unde-i Universitatea. Al doilea – unde e Bolta Rece. Probabil ca al treilea nu ar fi stiut sa ma duca la Copou.
La intrarea in Universitate, doi tineri trebaluiau in jurul unor aparate de ultima moda. Probabil Xerox, probabil altceva. I-am intrebat de galeria de arta. M-au trimis pe undeva pe la etaj. Nu era acolo. Noroc cu un batran portar, care a dres spiritul molcom al ieseanului, plin de bunavointa dar si de stiinta. De ce urmez, in scris, caile intortocheate ale realului pana la expozitia lui Felix Lupu? Pentru ca, asa cum spune el, cele mai importante semne pe care le primim sunt de la oameni. Dar si pentru a-l contrazice in afirmatia sa din dialogul cu Iolanda Malamen: “Spun cu oarecare tristete ca lumea pe care o vad in jurul meu imi este straina. Pe de alta parte, trebuie sa-mi spun de unul singur ca traiesc in cea mai buna lume posibila. (…) Eu nu cred ca lumea de astazi e neaparat mai rea decat cea in care a fost nevoit sa traiasca, de exemplu, un Velazquez, care imediat dupa moarte a fost declarat hot si ale carui bunuri au fost confiscate chiar sub semnatura celui ce-i fusese prieten: Filip al IV-lea”.
Asadar, Felix Lupu este un artist cu “program”. Si-a construit un proiect, cu ani buni in urma, si pas cu pas si-l duce la indeplinire. A facut o volta peste avangarda si si-a ancorat radacinile in Secolul de Aur spaniol. Este libertatea artistului sa se orienteze spre orice segment al artei din orice timp, mai spune Felix Lupu. Lui personal nu-i place arta avangardei si a celor care o cultiva in continuare (una dintre expozitiile sale s-a numit Dezavangarda).
Ce vrea sa insemne intoarcerea catre pictura spaniola si mai cu seama catre cea a lui Velazquez? Chiar si pentru un neinitiat – asadar, pentru un simplu privitor al expozitiei sale -, este evident ca acest fapt inseamna asezarea omului in centrul universului artistic. Pentru ca fiecare om transmite un semn al matricei sale. Dincolo de fizic, adica, asa cum spunea Pavel Susara, ale unei metafizici. Atotcuprinzatoare, persistente si creatoare ale unui univers straniu, adaug eu, in pictura lui Felix Lupu asa cum se fixeaza ea in ochiul celui care a vazut sau va vedea expozitia Semne antropice, deschisa la Galeriile Eleusis de la Iasi. Ceea ce frapeaza imediat este persistenta chipului uman, prezent in toate ipostazele: de la hieratic la grotesc, de la figurativ la parabola, de la realism la oniric.
Uneori, oamenii sunt deasupra lucrurilor – ca intr-unul dintre tablourile de la Balcic -, alteori, obiectele sunt doar fundalul pe care se asaza figurile si numai arareori omul face corp comun sau se transforma in obiect (ca in cazul dipticului in care personajele sunt clar recognoscibile: elevul Felix si magistrul sau Vladimir Zamfirescu, in care picioarele celui dintai se metamorfozeaza in partea a doua a tabloului in picioare de cuier!). Explicit (sunt mai multe astfel de lucrari in care Felix insusi apare) sau implicit, cel care le sesizeaza, le fixeaza si le da sens, asezandu-le intr-o tipologie, este ochiul artistului. Poate e prea mult spus tipologie, mai corect fiind matrice. Chiar daca pleaca de la modele (reale ori culturale), Felix Lupu are grija sa le aseze fie intr-o lumina (tonuri de galben si albastru, intunecate si difuze), fie intr-un spatiu epurat de elemente ale realului imediat, fie alaturand, suprapunand doua lumi (cel mai adesea una sugerand imaginarul) si obtinand astfel o proiectie fantasta a unui etern pe care il reprezinta fiecare figura umana.
Explicit (sunt mai multe astfel de lucrari in care Felix insusi apare) sau implicit, cel care le sesizeaza, le fixeaza si le da sens, asezandu-le intr-o tipologie, este ochiul artistului. Poate e prea mult spus tipologie, mai corect fiind matrice. Chiar daca pleaca de la modele (reale ori culturale), Felix Lupu are grija sa le aseze fie intr-o lumina (tonuri de galben si albastru, intunecate si difuze), fie intr-un spatiu epurat de elemente ale realului imediat, fie alaturand, suprapunand doua lumi (cel mai adesea una sugerand imaginarul) si obtinand astfel o proiectie fantasta a unui etern pe care il reprezinta fiecare figura umana.
Culoarea este grea, persistenta, pastoasa, ceea ce iti creeaza si mai acut senzatia de iesire dintr-un timp si un spatiu databile. Deseori, lumina vine si ea ireal, sursa neputand fi identificata clar, dar iradiind puternic chipurile.
Semnele antropice degaja un puternic umanism. Si nu este vorba doar de insistenta asupra chipului uman si nici doar de asezarea omului in centrul Universului. Umanismul inseamna atitudinea ce se degaja din aceste lucrari, care trimit catre tine un semnal al intelegerii fapturii umane. Un mit precum cel al Salomeei nu putea sa nu-i atraga atentia lui Felix Lupu. Subiectul a generat multiple viziuni, interpretari in artele plastice si in literatura, textul biblic fiind doar un punct de pornire. Fie ca este vorba de o frumoasa femeie tanara, fie de o candida juna care, sfatuita de mama, cere capul Botezatorului, mai toata lumea este de acord ca semnul distinctiv al Salomeei este “tipsia”, “tava” pe care ii este adus darul, spre a nu-si pata mainile de sangele sfantului Ioan. In viziunea lui Felix Lupu, Salomeea nu are podoabe, nu straluceste prin carnal, rochia infaldurata ii ascunde formele, iar tipsia lipseste. Salomeea tine in mainile ei capul lui Ioan Botezatorul, iar privirea ei exprima pietate si ingrijorare. Trupul atletic, fara cap, dar cu mana intinsa spre capul tinut de Salomeea e greu de crezut ca poate fi al lui Ioan Botezatorul. Este al unui barbat ce isi lasa, pare-se, de bunavoie capul in mainile si grija femeii. De altfel, “Semnele antropice” ale lui Felix Lupu ar merita fiecare in parte o descifrare, pentru ca programul estetic al artistului este inclus in textura semnificatiilor.