Exact in urma cu o saptamana, Comisia Europeana a prezentat pachetul financiar pentru Romania si Bulgaria, punand capat speculatiilor care au alimentat suspiciunile legate de dialogul nostru cu Uniunea Europeana.



Este fara indoiala unul dintre cele mai importante momente al negocierilor, intrucat reprezinta, pe fond, inceputul etapei finale a acestui proces.



Pentru noi, oficialii romani, vestea nu a adus nici o surpriza, intrucat la Salonic si la Bruxelles s-a decis ca negocierea pachetului financiar sa se faca in acele conditii care sa asigure indeplinirea obiectivului aderarii in 2007, decuplat de noul cadru financiar al UE, proiectat pentru 2007-2013.



Reactia prompta a Guvernului, formulata chiar de Primul Ministru Adrian Nastase, demonstreaza fara echivoc importanta momentului. Anuntul Comisiei este cea mai clara proba a hotararii ferme a UE pentru continuarea cu precizie matematica a planificarii existente pentru extinderea cu Romania si Bulgaria.



Ne aflam in punctul din care regresul este imposibil. Principiul solidaritatii si coeziunii europene este pus in practica pentru Romania si Bulgaria si sustine dezvoltarea Romaniei pe coordonate europene.



Suntem pe un drum al certitudinilor care deschid perspective clare asupra aderarii din 2007: certitudinea incheierii negocierilor conform calendarelor stabilite la summit-urile UE de anul trecut; certitudinea unor resurse importante pentru modernizarea Romaniei; certitudinea unei noi politici de alocare a resurselor bugetare romanesti, intr-o logica de convergenta cu media europeana si co-finantare, de transparenta si predictibilitate a practicilor si a politicilor financiar-bugetare in Romania.



Pentru Romania reprezinta premisa recuperarii decalajelor de dezvoltare interna si fata de media europeana, pentru conectarea intregii Romanii la Piata Interna a UE si pentru scoaterea mediului rural si a gospodariilor taranesti din arhaism, a asigurarii infrastructurilor de baza si sociale pana in ultimul catun al Romaniei, al unor frontiere externe de tip Schengen, capabila sa prezerve siguranta spatiului european.



Logica aflata la baza construirii pachetelor financiare este identica celei dupa care au fost construite perspectivele pentru cele zece state care vor adera la 1 mai.



Aceasta situatie, impreuna cu faptul ca si pachetul financiar pentru cei 10 acopera acelasi interval de timp, a determinat Comisia sa propuna o durata de trei ani pentru pachetul pentru Romania si Bulgaria. Este cea mai buna dovada pentru caracterul unic, ireversibil si dublu-etapizat al actualului proces al extinderii.



Mai mult, propunerea de pachet financiar pentru noi si pentru colegii nostri bulgari precizeaza in mod clar faptul ca daca in intervalul 2007 – 2009 vor interveni modificari ale politicilor comunitare – in primul rand actiunile structurale, dezvoltarea rurala si o parte din politicile interne – sumele globale alocate acestora nu vor fi modificate, fiind insa posibile transferuri intre diferitele capitole.



Totalul sumelor pe angajamente pentru Romania si Bulgaria in 2007-2009 este de 15.396 milioane euro dintre care peste 70 %, adica mai mult de 11.000 milioane, revin Romaniei.



Aceasta suma este indicativa, intrucat cele 346 milioane destinate Romaniei si Bulgariei pentru administratie nu sunt defalcate pe cele doua tari. Exceptand cheltuielile pentru administratie, din totalul de 15.050 milioane, peste 10.800 milioane revin Romaniei, iar restul Bulgariei.



Anual, pentru Romania aceste sume sunt alocate astfel: peste 2.500 milioane euro in 2007 (23,4%), aproape 3.700 milioane in 2008 (34,2%) si circa 4.600 milioane in 2009 (42,4%).



Aceasta inseamna peste 5 % din PIB in chiar primul an de la aderare, ajungand pana la circa 9 % in al treilea an al aderarii.



Se poate remarca si ca in primul an de la aderare Romania va putea angaja de peste 2.5 ori suma din ultimul an de pre-aderare (2006) cand va beneficia de peste 1.000 milioane euro, urmand ca in al treilea an de la aderare sa fie disponibile sume de 4.6 ori mai mari.



Pe capitole, pentru cei trei ani, propunerea Comisiei indica pentru Romania urmatoarele cifre: agricultura 4.036 milioane euro (peste 37% din total); politici structurale 5.974 milioane euro (55%) si politici interne 795 milioane euro (7%).



Impactul macro-economic al pachetului financiar poate fi judecat si dincolo de valoarea absoluta a sumelor acordate Romaniei. Aceasta priveste sumele destinate infrastructurii, ce sustine efectiv durabilitatea cresterii economice. Luand in considerare doar sumele pentru dezvoltare rurala si pentru actiuni structurale – chiar daca generatoare de crestere economica durabila sunt si fondurile destinate politicilor interne, in special retelelor trans-europene – se observa ca Romania ar putea beneficia in perioada 2007 – 2009 de 8.400 milioane euro, respectiv o medie de 2.800 milioane euro an, sau peste 5 % din PIB.



De aici rezulta si importanta utilizarii integrale a sumelor acordate – si implicit a asigurarii mecanismelor de planificare, gestionare si control a asistentei financiare. Este de remarcat ca o crestere economica substantial mai mare decat cea existenta in absenta aderarii va accelera semnificativ si perspectiva de catch-up, inclusiv in raport cu actualii membri. Exemplele pozitive in acest sens sunt date de state pentru care aderarea la UE a oferit o sansa unica pentru dinamismul cresterii economice, fapt care a produs consecinte aproape imediate asupra vietii cotidiene. Ma refer in primul rand la Spania si Irlanda, care pot fi considerate, alaturi de Grecia si Portugalia, cazuri de studiu pentru succesul aderarii.



Contextul politic european in care a venit anuntul referitor la perspectivele financiare, este caracterizat de evolutii pe mai multe paliere, cu implicatii care trec de zona “firescului unei extinderi” si ajung in zona complexa influentata de situatia politica europeana. In curand vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European si in acest an se va incheia mandatul actualei Comisii. De numele Comisiei Prodi si al Comisarului Verheugen va ramane in mod cert legata cea mai vasta extindere a spatiului european al securitatii si prosperitatii.



Etapa urmatoare prezentarii propunerii de pachet financiar este negocierea, pe baza unui set de documente aditionale.



Pe fondul acestor evenimente, un moment aparte il va constitui si declansarea unor procese institutionale si politice la nivelul Uniunii: aderarea primilor 10 si participarea lor efectiva la totalitatea activitatilor UE; dezbaterile in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European; pregatirea intrarii in functiune a noii Comisii Europene, in conditiile in care membrii acesteia provenind din “cele 10” noi state membre au fost deja anuntati, si vor fi desemnati.



Faptul ca propunerea Comisiei Europene respecta cu minutiozitate fiecare dintre elementele anuntate in Documentul de Strategie din noiembrie 2003 constituie, pe fond, o dovada de obiectivitate in raport cu statele membre, avand in vedere ca acestea au agreat deja acest mod de lucru la Consiliul European din decembrie 2003.



Negocierea cat mai rapid posibil a pachetului financiar, care sa utilizeze oportunitatile oferite de aceasta perioada, este o prioritate.



Sprijinim abordarea presedintiei irlandeze a UE pentru obtinerea acordului politic al statelor membre asupra propunerii Comisiei chiar in cursul lunii martie, care va fi urmat de prezentarea de catre Comisie a Proiectelor de Pozitii Comune ce detaliaza pentru fiecare tara si capitol pachetul financiar.



Dar pentru aceasta generozitatea Europei nu este suficienta. Fara o investitie masiva in reforma administratiei centrale si locale, in proceduri si capacitate institutionala nu vom reusi sa folosim la maximum aceasta oportunitate, aceasta sansa unica.



Restructurarea Guvernului anuntata de Primul Ministru porneste tocmai de la aceasta necesitate si merge in directia transformarii administratiei romanesti intr-un sistem performant, comparabil cu cele din Uniunea Europeana. Infiintarea Cancelariei Primului Ministru, a Unitatii de Politici Publice, intarirea Comitetului Executiv de Integrare Europeana, toate aceste ultime evenimente se supun acestei logici.



Dincolo de entuziasmul perfect justificat al clasei politice si al opiniei publice, o parte importanta din reunificarea Europei trece prin filtrul expertilor financiari ai UE. Astazi, Europa este capabila sa sprijine din propriile resurse un proces complex si laborios, care va readuce in sanul comunitatii valorilor europene tari care au cunoscut privatiunile regimurilor dictatoriale.





Mircea Geoana este ministrul de externe al Romaniei

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.