Senatorul PNL Mircea Diaconu arată, într-o scrisoare adresată președintelui Biroului Permanent al Senatului, că a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delegației de manager al Teatrului Nottara din București.

Scrisoarea înregistrată la Senat esta datată 28 noiembrie, fiind înregistrată la Biroul Perment în 30 noiembrie.

El arată, în document, că începând cu data de 24 noiembrie a solicitat primarului general al Capitalei să îi aprobe încetarea delegației de manager al Teatrului Nottara.

Marți, Biroul Permanent al Senatului urmează să ia act de această solicitare.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că sunt indicii referitoare la posibila săvârșire de către Mircea Diaconu, director în cadrul Teatrului “C.I. Nottara” și senator, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute și pedepsite de art. 2531 și art. 248 din Codul Penal al României.

În urma evaluărilor demarate în 15 noiembrie 2010, s-a constatat că în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soția lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului “C.I. Nottara”, a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic.

Maria Diana Diaconu a exercitat, în perioada 19 noiembrie 2001 – 15 august 2007, funcția de actor în cadrul Teatrului “C.I. Nottara”.

Cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului “C.I. Nottara”, Mircea Diaconu, deși nu îndeplinea condițiile înscrise în fișa postului de regizor artistic, de minimum un an experiență în domeniul regiei, Maria Diaconu având la acea dată numai două luni de la absolvirea Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București, Secția “Artele Spectacolului de teatru (regie de teatru)”.

În cadrul concursului organizat la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost președinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soției sale calificativul maxim.

În 15 august 2007, Maria Diana Diconu a fost promovată în funcția de regizor artistic. Beneficiul patrimonial, constând în veniturile salariale, obținut în perioada 2007 – 2010 de către aceasta a fost de 83.684 de lei.

Pe de altă parte, Agenția Națională din Integritate a constatat, printr-o decizie din 27 ianuarie, că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condițiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupă și funcția de director-manager al Teatrului “C.I. Nottara” din Capitală.

Instanța Curții de Apel București a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestația lui Mircea Diaconu față de decizia ANI, senatorul anunțând că va contesta hotărârea la instanța supremă.

Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilităților.

Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan și director-manager al Teatrului “C.I. Nottara”.

Mircea Diaconu a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că are o decizie a Senatului potrivit căreia activitatea sa artistică “și nu comercială” nu este incompatibilă cu funcția de senator. “Dacă și teatrul este incompatibil… sau poate s-a primit ordin să fie incompatibil”, spunea atunci Diaconu.