Senatorul Verestoy Attila este operat la mână, medicii Spitalului de Urgență Floreasca din Capitală aprecind că acesta trebuie supus unei intervenții chirurgicale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca din Capitală, Bogdan Oprița, a declarat, vineri dimineața, pentru MEDIAFAX, că este stabilă starea de sănătate a senatorului Verestoy Attila, victimă a unui accident rutier, urmând a fi evaluată posibilitatea unei intervenții la pumn.

Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost internat, în noaptea de joi spre vineri, la ora 0.15, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, purtătorul de cuvânt al acestei unități sanitare, Bogdan Oprița, afirmând că parlamentarul a suferit mai multe fracturi în urma accidentului rutier în care a fost implicat.

Bogdan Oprița a spus că Verestoy Attila are o fractură la gambă, o fractură la o mână (pumn) și o fractură de claviculă și va fi internat la Spitalul de Urgență Floreasca.

Doctorul Oprița spunea, joi seara, că s-a luat decizia ca Verestoy să fie adus la București la cererea acestuia, mai ales că la Cluj se afla un avion cu echipaj SMURD la bord, care a preluat și un copil cu arsuri, ce a fost transportat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost implicat, joi după-amiază, într-un accident pe DN 1 (E 60), în localitatea clujeană Izvorul Crișului, după ce autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu un tir.

În urma accidentului, senatorul UDMR a fost dus la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din Cluj-Napoca.

Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Cristiana Ciortea, declara că Verestoy Attila are o fractură la gamba dreaptă și că nu există suspiciuni de leziuni interne, starea acestuia fiind bună.

“Domnul Verestoy are fractură de gambă dreaptă, în rest nu există suspiciuni de leziuni interne. Este stabil, conștient, are o stare clinică bună”, afirma Ciortea.