Senatul rămâne în sesiune extraordinară joi și vineri, joi la ora 14 având loc prima ședință extraordinară de plen, care are, în principal, în discuție trei ordonanțe de urgență, a anunțat vicepreședintele Senatului Petru Filip, care a precizat că subiectele acestora “nu sunt speciale”.

El a a explicat că numai procedural actele ar trebui să fie discutate în aceste zile.

“Dacă, oricum, Parlamentul în plenul lui este în sesiune extraordinară și Biroul permanent al Senatului a considerat că acest lucru poate fi făcut și pentru Senat”, a spus Filip.

Potrivit acestuia, în funcție de evoluția programului, se va vedea cum se va putea discuta și vineri, eventual într-o ședință extraordinară a Senatului, și în funcție de modul în care comisiile care sunt raportoare pentru cele trei ordonanțe pot să lucreze în cursul zilei de joi.

Subiecte #Senat#sesiune