Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român , anunță publicarea volumului Lexicon Volume Eight. A Lexicon of UnEnglish English in Finnegans Wake The Second Hundred Pages. From FWpage 104 to FWpage 216 de C. George Sandulescu. Este vorba de volumul opt din seria de dicționare Finnegans Wake, prin care Editura încearcă, pentru prima oară, să organizeze în mod sistematic rezultatele privind cercetarea limbilor străine în textul lui Joyce. Editura include între limbile “străine” în viziunea prozatorului și limba engleză.

Limbajul este pentru Joyce magie – lucru care se vede limpede în felul cum se descrie pe sine în copilărie. Personajul Joyce-copil are priceperea rar întâlnită de a se mira de puterea Cuvântului. Mai târziu, adolescentul Joyce citea dicționare pe nerăsuflate. Scriitorul Joyce a ajuns astfel la credința că nimic nu e mai presus de limbaj – prin acesta înțelegând toate limbile pământului.
Dintre limbile lumii, singura deschisă către toate este engleza. Emil Cioran adaugă la această afirmație că și româna este aproape la fel de deschisă. Volumul opt al seriei de Lexicoane, la fel ca și volumul anterior, volumul șapte, se ocupă de marea flexibilitate a limbii engleze, care a dus la statutul ei actual de limbă a lumii întregi. O limbă deschisă și tolerantă.
Contemporary Literature Press e de părere că FW este o carte intraductibilă tocmai din cauză că cele 40 de limbi sunt adevărații ei eroi. Cuvintele au putere magică, la fel ca povestirile Vrăjitorul din Oz, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, Scufița Roșie. Acest fenomen este numit de Joyce “epifanie”. Scriitorul este astfel Vrăjitorul Limbajului pentru toată Europa: nu doar Dublin, Trieste, Zürich ori Paris. Ori, mai de actualitate în ultima vreme, “Copenhaga”.
Să nu uităm că Finnegans Wake este o carte plină de haz. Dacă citiți atent, veți cădea pradă râsului… mai ales atunci când descoperiți cum se îmbină limbile străine între ele!
Volumul opt al seriei de lexicoane, UnEnglish English in Finnegans Wake de C. George Sandulescu, este continuarea volumului șapte. El acoperă a doua sută de pagini din textul lui Joyce, de la pagina 104 la pagina 216. Cartea s-a lansat oficial la 14 mai 2012 și poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/sandulescu-unenglish-fw-volume-two.html