Conform unei definiții
clasice, camarila reprezintă un grup de favoriți ai unui rege sau
ai unui șef de stat, care influențează din interese personale
actele suveranului și treburile statului. Pentru România, putem
vorbi de existența unei camarile regale in timpul regilor
Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai. Opinia publică românească,
insă, cantonează ideea de camarilă doar in timpul domniei lui Carol
al II-lea, motivul fiind rolul major, uneori determinant, in
evoluția României, avut de favoriții acestui rege.

Prioritar nu interesează
relația dintre Carol și Elena Lupescu, ci influența pe care Elena
Lupescu și anturajul ei au avut-o asupra evoluției României. Pe
măsura indepărtării in timp a perioadei interbelice, imaginea unei
societăți românești conduse in fapt, din umbră, de amanta regelui
Carol al II-lea, pare tot mai stranie. Și, totuși, imaginea este
reală. Pentru o gândire lucidă, este aproape de neințeles cum in
România atâtea energii s-au consumat in jurul Camarilei regale
conduse de Elena Lupescu; cum a reușit aceasta să se mențină timp
de zece ani in postura de factor determinant al aducerii la Putere
a unor oameni politici sau a altora, de indepărtare a unora sau a
altora; cum a reușit să reziste unei opinii publice care-i era tot
mai ostilă. Trebuie avute in vedere pentru răspunsurile la aceste
intrebări atât majorele defecte de caracter ale lui Carol,
inteligența deosebită a amantei sale, cât și complicitățile
interesate din lumea politică și economică a României, uneori
impulsionate de factori externi. Este evident că, privită la scara
ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarilei regale in frunte
cu Elena Lupescu asupra României este un moment rușinos. Cu atât
mai mult trebuie larg cunoscut, in amănunțime, ca să nu se mai
repete.

La capitolul adversari ai
Camarilei se inscriu foarte multe personalități ale epocii, nu
numai oameni politici.
Un ecou destul de important in
rândurile opiniei publice românești l-au avut acțiunile impotriva
Camarilei ale lui Grigore Forțu, profesor de limba română la Liceul
“Gheorghe Lazăr” din București și președinte al Blocului Cetățenesc
Pentru Salvarea Patriei, creat in 1930 și având ca mijloace de
presă ziarele “Drumul Drept” și “Cetățeanul”. Blocul reprezenta
diverse categorii de intelectuali, mai ales profesori și
funcționari, foarte afectați de criza economică; aceștia plasau
cele mai multe dintre greutățile cărora trebuiau să le facă față pe
seama proastei conduceri a Țării și a afacerilor oneroase ale
Camarilei regale. Asanarea morală a societații trebuia, in
concepția Blocului, incepută cu eliminarea Camarilei conduse de
Elena Lupescu. Concomitent, s-a pronunțat constant in favoarea
principesei Elena, mama principelui moștenitor Mihai. Blocul
Cetățenesc avea, in Statute și in Program, prevederi
radicale, foarte populare: se cerea confiscarea averilor ilicite; o
răspundere ministerială reală; inființarea unui tribunal
extraordinar pentru corupți; pedeapsa cu moartea pentru cei ce
furau de la Stat.
In toamna anului 1932, Blocul
s-a făcut remarcat mai ales prin susținerea publică a principesei
Elena și combaterea Elenei Lupescu. In contextul agitației produse
in țară și străinătate in jurul disputei Carol – Principesa Elena –
Elena Lupescu – Guvern, Grigore Forțu alcatuiește un manifest, pe
care-l tipărește fără avizul cenzurii și-l răspândește in
București. Ecoul a fost foarte puternic, pentru că imbrățișa
ostilitatea opiniei publice față de Camarilă. Corespondenții de
presă străini din România au făcut ca ecoul manifestului să fie
foarte larg in Europa și chiar in Statele Unite; legațiile
românești atenționau alarmate asupra acestuia, in octombrie 1932.
In principal, manifestul cerea românilor să o ajute pe principesa
Elena pentru a-și redobândi copilul și drepturile. Din Europa, cele
mai interesate s-au arătat ziarele grecești, cele austriece și
ungurești; ecouri au fost și in Franța și Anglia. “Estia”, ziar din
Atena, pe 25 octombrie 1932, anunța acțiunea profesorului Forțu,
dar și faptul că, pentru aceasta, a fost arestat, Poliția
confiscând multe exemplare ale manifestului; dramatic, ziarul
grecesc chema Națiunea română să sară in ajutorul principesei
Elena. Pe larg, problema era tratată in “Magyarosag” din Budapesta
sub titlul Poliția română confiscă manifestul apărut in favoarea
reginei Elena
. In ziua sosirii la București a principesei,
“străzile Capitalei au fost inundate de manifeste ale unui profesor
foarte activ in ultimul timp in viața politică a țării, Forțu”.
Acesta cerea Poporului să sară in ajutorul “reginei persecutate pe
nedrept și să nu mai sufere ca ea să fie indepărtată de lângă fiul
ei”. Poliția nu numai că a confiscat manifestul, dar l-a și arestat
pe autor. “In cercurile politice, dar mai ales in sânul Camarilei –
scria ziarul unguresc -, acest manifest a provocat o mare
ingrijorare, prin faptul că era imposibil să fie pregătit și
aruncat in stradă, dacă Forțu și partidul său nu ar fi avut
cunoștiință in prealabil de intoarcerea reginei”. Nu se știe cine
era in spatele lui Forțu, “dar toți il bănuiesc pe Titulescu. Căci
Titulescu e acela care a asmuțit, mai luna trecută, presa britanică
impotriva regelui Carol, și abia a sosit in Țară, când, la câteva
zile după el a venit și regina divorțată iar acum un partid se
incumetă să redacteze un manifest in favoarea reginei”. Se trăgea
concluzia că Titulescu avea planuri republicane, fiind un “diplomat
balcanic plin de viclenie”.
Deși Blocul Cetățenesc avea o
pondere electorală mică – la alegerile parlamentare din 1932 și
1933 a obținut sub 1 la sută dintre voturi -, președintele său era
foarte vocal, știa să facă valuri prin discursurile sale și de
aceea toate formațiunile politice l-au avut in vedere in momentele
când abordau tema luptei impotriva Camarilei; iar reacția impotriva
lui Forțu a fost constantă, Siguranța fiind pusă să-l urmărească
permanent.
La inceputul lui 1933, Siguranța
credea că PNL s-a inspirat din campania dusă de Grigore Forțu,
amplificându-și acțiunea impotriva regelui și a Elenei Lupescu. Cel
mai recent, răspândiseră zvonul că amanta regală ar fi dat naștere
unui băiat și “pe această chestie, pregăteau un scandal à la Forțu.
Așa Forțu era cel mai bun prieten al lui Duca. s…t Toată
mascarada contra Palatului se aranjează de fruntașii liberali.
Trebuie urmăriți și paralizați in această criminală agitație.
Agitația profesorilor, sub pretext de a protesta contra arestării
lui Forțu, e pregătită tot la Clubul liberal. s…t Pentru această
agitație, liberalii nu cruță nici un sacrificiu material. E un
complot”. In nota din 20 ianuarie 1933, Siguranța il eticheta pe
profesorul Forțu drept “un zăpăcit ambițios, o unealtă in mâna
liberarilor”. I.G. Duca și Tancred Constantinescu interveniseră la
“Universul”, ca să se dea o mare extindere publicității in problema
Forțu, cu reproducerea intregului mandat de arestare, cu motivele,
articolele și discursul lui Forțu; “Toate acestea, pentru a-l
ponegri pe Suveran si a agita pe proști și naivi”. In aceeași lună,
ianuarie 1933, profesorul a fost arestat pentru ofense la adresa
regelui și elogii la adresa principesei Elena. Faptul a avut ecou
in presă și a provocat o manifestație de stradă a Blocului
Cetățenesc. “Era – scrie istoricul Ioan Scurtu – pentru prima dată
când Camarila iși permitea să priveze de libertate un adversar
politic; după câteva săptamâni, Grigore Forțu a fost eliberat, dar
faptul rămâne ca atare.”
In toamna lui 1933, Blocul
Cetățenesc și-a publicat un program politic, in vederea alegerilor
parlamentare de la sfârșitul anului respectiv, și și-a depus
candidaturi in 29 județe. Ca o noutate, față de cererile de până
atunci, apare ideea statului corporatist. Forțu intenționase
crearea unui organism politic mai cuprinzător, un Bloc Național,
impreună cu Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu și
Partidul Național Agrar al lui Octavian Goga. Rivalitatea dintre
cei doi, proaspăt despărțiți in primăvara lui 1932, și manevrele
Camarilei – care se vedea ca principală țintă a propusei formațiuni
-, prin intermediul lui Goga, vechi mason, au făcut ca tentativa să
eșueze. Are loc și un atentat impotriva lui Forțu, pe 8 octombrie
1933, pe care acesta il pune pe seama Camarilei; cercetările făcute
de Poliție, cum era de așteptat, nu au dat rezultate. (Aflăm
amănunte dintr-o adresă a lui Forțu, datată 18 septembrie 1936,
către Ministerul Justiției: casa sa fusese inconjurată de 40 de
polițiști, care incercaseră să-l asasineze. Sesizat, Parchetul a
inceput cercetarea, dar abia după trei zile, și a dat hotărârea de
neurmărire. Forțu acuza ca principal autor un membru de frunte al
Camarilei, colonelul Gabriel Marinescu, prefectul Poliției
Capitalei; pe care procurorul a refuzat să-l interogheze.
Profesorul intentase proces lui Gabriel Marinescu pe 24 martie
1934; timp de doi ani, se va amâna de șapte ori, nefiind inceput
efectiv in 1936.) Era exclusă posibilitatea ratării unui atentat la
care participa și Poliția; concluzia este că s-a vrut doar
sperierea lui Grigore Forțu, pentru a inceta campania impotriva
Camarilei, intrucât omorârea acestuia ar fi provocat reacții prea
mari in opinia publică.
In toamna lui 1933, se duce o
intensă campanie de presă impotriva lui Forțu, in ziarele de
stânga, cu redacții predominant evreiești. Mai multe articole semna
M. Rottman in “Cuvântul Liber”. Cel atacat răspundea cu articolul
Atacuri ciudate, răspândit prin foi volante: “Așadar, d-na
Lupescu, care a incercat asasinatul de la 8 octombrie și n-a
izbutit, cere acum concursul coreligionarilor ei.” Aceștia “se
declaraseră solidari cu crima proiectată, dar neizbutită. Strigătul
impotriva asasinei din Camarilă și pentru demnitatea Coroanei
României să fi solidarizat pe toți evreii in jurul evreicei
asasine?” Autorul adăuga: “N.B. Acest articol n-a putut să apară in
<<Drumul Drept>>, fiind oprit de Cenzură! Ințeleg, dar,
a cui e Cenzura… Ințeleg și pentru ce ziarele asasinilor din umbră:
<<Presa sanitară>>, <<Adevărul>>,
<<Dimineața>>, <<Lupta >>, <<Cuvântul
liber>>, nu sunt niciodată cenzurate. Și de ce acestea zilnic
ne insultă și noi nu avem voie să le răspundem niciodată,
descoperind pe matroana lor”.
In 1935, Blocul Cetățenesc va
acționa pe aceeași linie cu Partidul Poporului și Partidul Liberal
georgist impotriva Camarilei. Cele două partide anunțau un Front
Constituțional pentru “descătușarea Țării”; in principal, se
opuneau schimbării prin decret a Constituției și se pronunțau
impotriva Camarilei. Intr-o intrunire a liberarilor georgiști la
Cluj se ceruse “desfințarea categoriei care s-a interpus intre Țară
și Coroană”, adică a Camarilei. In septembrie sunt atrași Grigore
Forțu (Blocul Cetățenesc) și Mihail Stelescu (Cruciada
Românismului). In aceeași zonă gravita și Asociația “Cultul
Patriei”, condusă de profesorul universitar Marin Ștefănescu
(filosof), din care făceau parte mulți ofițeri superiori in
rezervă, unii veterani de război. Pentru spiritul in care acționa
aceasta sunt edificatoare rapoartele Siguranței de la intrunirile
Comitetului Executiv Central al ei. In raportul privind intrunirea
din 3 ianuarie 1935, se menționează că Marin Ștefănescu și
generalul Dragu au făcut “aprecieri defavorabile regelui” și
anturajului său; au comentat pasagii din memoriile lui Maniu, care
fuseseră cenzurate, dar circulau clandestin; “Au făcut apologia
atitudinii d-lui Iuliu Maniu, exprimându-se in termeni detestabili
față de rege și doamna cunoscută, pe care ei o numesc decât
jidanca”. Asociația “Cultul Patriei” se solidariza cu poziția lui
Gheorghe Brătianu. Agentul Siguranței făcea o relatare
stenografică: “Mare impresie a produs relatarea generalului Dragu,
cu privire la cumpărarea cadourilor pe care doamna cunoscută le-ar
fi făcut cu prilejul sărbătorilor de la un magazin din Calea
Victoriei, a căror valoare s-a urcat la 170.000 lei”. De la
magazin, Elena Lupescu a dat telefon la Palatul Regal: “Ilasievici,
tu ești? Vino, te rog, cu Urdăreanu până aici, unde mă aflu eu”. In
15 minute au venit. Elena Lupescu trimite cumpărăturile la Palat,
unde ordonă să fie achitate. Marin Ștefănescu comenta: “Auziți,
domnilor, unde se duc și cine dispune de banii Țării!”
Desele intervenții publice ale
lui Grigore Forțu impotriva Camarilei erau interpretate ca acțiuni
antidinastice și, ca urmare, i s-au intentat mai multe procese de
lezmajestate. In ianuarie 1935, un astfel de proces se judeca la
Brașov, prilej pentru membrii Blocului Cetățenesc de a lansa un
manifest șapirografiat (pentru a ocoli Cenzura). Iar “Universul”
edita o broșură, semnată I. Glogoveanu, cu titlul Considerațiuni
asupra art. 77 al. 1 din Codul Penal
, care, in practică, era o
pledoarie pentru Forțu. Cenzura o va interzice. Procesul va fi
amânat pentru octombrie 1935 și mutat la tribunalul Ilfov. Acuzatul
cerea ca martori ai apărării pe Mareșalul Averescu, Octavian Goga,
Gheorghe Brătianu, colonel Gabriel Marinescu, care “să arate că n-a
avut intenția de a-l jicni pe rege”. O nouă amânare va fi pentru
ianuarie 1936.
Forțu era foarte dârz. Procesele
nu l-au făcut să inceteze acțiunea impotriva Camarilei. Siguranța
aprecia, in februarie 1936, că era foarte activ, incercând să
formeze chiar o mișcare cu caracter militar și civil. Semnala de
asemenea colaborarea cu alt oponent cunoscut al Camarilei, doctorul
Dimitrie Gerota și faptul că voia să inființeze o nouă revistă,
“Calea Nouă”. Alcătuise un manifest intitulat Crezul nostru,
ce urma a fi tipărit de ziarul “Universul” al lui Stelian Popescu,
alt adversar cunoscut al Camarilei; in manifest se anunța dorința
de inscăunare a voievodului Mihai ca rege și numirea “unui Guvern
de mână tare”, condus de generalul Ion Antonescu, și acesta cu
vederi ostile Elenei Lupescu. Totodată, agenții Siguranței care-l
urmăreau pas cu pas anunțau că Forțu lansa știri “tendențioase” la
adresa lui Carol și a Elenei Lupescu; cea din urmă era acuzată “in
așa fel, ca să provoace o reacție a maselor” impotriva ei. Agentul
nota că “se vrea asasinarea Elenei Lupescu”. Public, Forțu
invinovățea Guvernul Tătărăscu că luptă impotriva celor ce nu plac
Elenei Lupescu și Camarilei. Astfel de acuzații veneau și din
partea unor apropiați ai președintelui Blocului Cetățenesc. Printre
ei, un nume cunoscut, profesorul Simion Mehedinți, care se declara
defavorabil lui Carol, “cauza dezbinărilor dintre partide”,
afirmând că indreptarea suveranului se putea face doar “prin
inlăturarea doamnei Lupescu din anturajul lui”.
Având ca țel lupta impotriva
Camrilei, incepând din februarie 1935, Grigore Forțu acționase
pentru crearea altei organizații, Frăția Românească, sperând să
adune mai multe forțe de dreapta. In 1936, in acest scop va aborda
și Mișcarea Legionară, dar fără rezultat. Anunțase deja ținta
principală a noii organizații: distrugerea Camarilei, pentru că
“țara se găsește in mâna unei femei care administrează și dă
directive in toată politica noastră de Stat; această femeie a
inființat starea de asediu și Cenzura, nu pentru a ascunde secrete
de Stat sau pentru a impiedica partidele de la manifestații
oportuniste, ci pentru a stăvili curentul de dreptate pe care il
pune in mișcare o organizație ca Garda de Fier, Blocul Cetățenesc
și Cultul Patriei”. De aceea, cele trei trebuiau să lucreze in
comun contra Camarilei. Alarmat, agentul Siguranței anunța: “Vrea
să treacă la fapte”.
Cu toate presiunile
autorităților, campania dusă de Grigore Forțu nu a incetat. In
1937, acțiunea cea mai larg cunoscută de către opinia publică
bucureșteană a fost conferința ținută de profesor la Liceul Lazăr,
pe 8 aprilie, in fața a 300 de elevi din clasele mari. Deși tema
era de istorie literară clasică – despre Timotei Cipariu și George
Coșbuc -, in final conferențiarul a adus in discuție formula
lansată de Alexandru Vlahuță: “Minciuna stă cu regele la masă” – in
care era vorba despre regele Carol I -, lăudând curajul literaților
de altădată. Forțu adăuga: “Nu se găsește niciun poet care să
ridice și azi o frunte senină și indrăzneață și care să scrie, in
1937, incepând cu versul <<Lupeasca stă cu regele la
masă>>, stârnind o mișcare de nobilă indicnare și de
restabilire a demnității in jurul Tronului? Nimeni? Nici un poet in
pustiul lașității care ne inconjoară și ne omoară? Ce tristețe! Ce
dureros! Și nici o școală…? Dar iată, una din aceste școli, Liceul
Gheorghe Lazăr, a spus-o: Aici și acum. Așa ne-am pus pe linia
sărbătoriților de azi”. Elevii au răspândit discursul in tot
orașul. Și, ca de obicei după asemenea intervenții publice ale lui
Forțu, a urmat un proces, in timpul căruia cel acuzat declara in
fața comisarului regal, lt. col. Enescu (29 septembrie 1927), la
Sanatoriul Gerota, unde fusese internat: “Am ținut să arăt regelui
că, dintre mincinoșii care-l inconjoară, cel mai primejdios este
Elena Lupescu, pe care nu numai eu, ci o intreagă parte a opiniei
publice din țară o crede cauza celor mai mari ticăloșii. Femeia
aceasta, fiind de alt neam decât noi, reprezintă, acolo lângă
regele Țării, interesele neamului ei, călcând in picioare
interesele neamului nostru. Numele acestei femei primejdioase e pe
toate buzele și ura impotriva ei in toate inimile românești”.

Din volumul cu același titlu,
in curs de apariție la Editura Semne