11 august 1887. Însoțit de o mică suită franco-austriacă, Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha (foto) intră în micul principat bulgar, pentru a se urca pe tronul ce i-a fost oferit prin votul Marii Adunări Naționale.
Puțini sunt cei care cred că sosirea sa ar putea fi și altceva decât o aventură exotică într-un colț de lume care, pentru europeanul acelor vremuri, reprezintă o zonă aparte, al cărei laitmotiv este violența. Nu întâmplător cuvântul “balcanizare” este folosit, adesea, cu înțelesul de fragmentare, dezordine și răzmeriță.
Alegerea sa, împotriva voinței Marilor Puteri, este considerată singura soluție de ieșire din grava criză politică ce macină tânărul stat modern bulgar, lipsit de o elită politică și de tradiții democratice. În momentul în care acceptă tronul Bulgariei, într-o situație politică deosebit de neclară, Ferdinand consideră această ofertă drept o oportunitate pentru a juca un rol de seamă în politica internațională. De a fi egalul celor mari. Spiritul său însetat de putere îl îndeamnă spre căutarea unui scop, a unei mari cauze, căreia să i se dedice.
Aviditatea pentru putere a acestui monarh cosmopolit este genetică. Născut în 1861, la Viena, Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha se consideră neamț în măsura în care tatăl său este prinț german. În multe privințe, preferă să fie considerat francez, deoarece mama sa este fiica regelui francez Louis Filip. De asemenea, noul monarh bulgar invocă originea sa austriacă – mama sa este nepoată a împărătesei Maria Tereza. Lui Ferdinand îi face plăcere să aducă în discuție și sângele unguresc care îi curge prin vine, printr-o bunică ce aparține vechii familii de aristocrați Kohary.
Se consideră “un om al trecutului, de secol XVII”, “tiranic, deși politicos”, care ține enorm la “etichetă, tradiții, formă” și care urăște “demagogia, parlamentarismul și mediocritatea”. Nu întâmplător o parte din spiritul Vechii Franțe se regăsește în noul său anturaj. Mama sa, Clementina de Orleans, se îngrijește de alegerea celor care îl vor însoți pe Ferdinand în noua sa patrie. Este nevoie, înainte de toate, de un nobil francez, care să organizeze noua Curte de la Sofia. Alegerea cade asupra contelui Alexandre de Grenaud, născut în Savoia.
Bărbat energic și șarmant, în jur de 50 de ani, Grenaud nu prea știe cu ce se mănâncă noua sa funcție, cea de Mareșal al Curții, dar este încântat de ideea de a se afla în slujba unei auguste persoane și de a scăpa de ceea ce el numește “josnicia republicană”. Nici aspectele financiare ale noii sale slujbe nu sunt de neglijat, dată fiind situația lui materială precară.
În cele 18 luni în care s-a aflat în slujba lui Ferdinand al Bulgariei, contele de Grenaud devine unul dintre cei mai de încredere colaboratori ai principelui. Energic, serios și, în același timp, plin de spirit, el face parte din categoria oamenilor care pot fi principiali, însă și veseli; cinstiți, dar și amuzanți. Printre calitățile sale se numără discreția, tactul, devotamentul, spiritul erudit și capacitatea de a-l binedispune pe stăpânul său. Principalii săi colaboratori sunt contele Robert de Bourboulon și bulgarul Dimităr Stanciov. Născut la Versailles, în același an cu noul monarh bulgar, contele de Bourboulon se consideră a fi “monarhist, catolic și francez”. Fire artistică, cu reale calități de cântăreț, un tip de salon prin excelență, bine intenționat, curios și devotat, contele este o alegere potrivită pentru funcția de secretar particular al principelui bulgar. De folos îi este și scurta carieră diplomatică, începută în centrala ministerului francez al afacerilor străine. Bourbulon va rămâne la Curtea de la Sofia timp de 17 ani, deținând funcțiile de șambelan, maestru de ceremonii, mareșal al Palatului, și va ieși la pensie cu titlul onorific de Mare Șambelan.
Dimităr Stanciov este unul dintre puținii tineri bulgari care își pot permite o educație aleasă, peste hotare. Deoarece în Bulgaria nu se poate vorbi de o aristocrație locală, învățământul universitar ține loc de titlu nobiliar. Tânărul Dimităr studiază la Viena, alături de fiii celor mai influente familii politice europene, unde obține și titlul de doctor în drept. Este remarcat de Ferdinand pe holurile Academiei Imperiale din Viena, care-i propune funcția de secretar pe probleme politice. Principele este într-atât de cucerit de Stanciov, încât își permite anumite gesturi de o familiaritate exagerată, care sunt destul de suspecte și de neînțeles pentru moravurile bulgare ale acelor vremuri. Acesta din urmă își datorează viitoarea carieră politică și diplomatică nu numai calităților, ci și înrudirii sale atât cu atotputernicul premier bulgar Stefan Stambulov, cât și cu cunoscutul om politic Grigor Naciovici, care ocupa funcția de ministru al afacerilor străine în momentul în care Ferdinand a sosit în noua sa patrie.

Subiecte #bulgaria#francezi