Din suita care l-a urmat pe Ferdinand de Saxa
Coburg-Gotha in Bulgaria mai făceau parte fostul său dascăl, dr.
Fleischmann, acum consilier personal, doi foști ofițeri austrieci,
medicul său, fizicianul personal, un pictor, un atașat de presă, un
camerist, doi lachei și un vânător saxon, a cărui principală
misiune este cea de a scoate la plimbare mopsul
princiar.
Bourboulon constată că nimeni
din suita noului principe bulgar nu știa exact care-i sunt
atribuțiile, drepturile și rangul. De aici și până la intrigile de
la Curte nu mai este decât un pas.
Contele Grenaud devine ținta
pizmășiei celorlalți, din cauza influenței pe care o are la Curte.
Răspunde de lista civilă a principelui, de aprovizionare, de
salarii, organizează recepțiile și audiențele. Nu intâmplător,
Ferdinand se consultă cu Grenaud in orice chestiune.
Și contele de Bourboulon iși
consolidează pozițiile, in condițiile in care preferă să nu se
amestece in ceea ce el numește “viața de la Palat”. Respectiv,
“bârfe mărunte, adversități mărunte, războaie mărunte, fără vreo
insemnătate”. Nici Ferdinand nu este deosebit de incântat de suita
sa, plângându-se adeseori că supușii sunt ba “distrați”, ba “cu
accese de furie”, “ba nechibzuiți” ori că “umblă cu viclenii” și că
se gândesc doar la “situația lor, la importanța lor”,
neinteresându-i soarta stăpânului lor. Care vede tot, aude tot,
miroase tot. Și al cărui caracter este, potrivit propriei
caracterizări, “un amestec de insuportabilă pedanterie germană,
irascibilitate franceză și superstiție napolitană”.
Fiica lui Grenaud, Anna,
relatează, in amintirile sale, despre atmosfera de teribilă
incertitudine de la Curtea lui Ferdinand. Despre ofițerii și
funcționarii care puteau fi intâlniți peste tot, purtând vești
alarmante despre un presupus complot sau amenințare la adresa
tânărului principe. Spre groaza suitei sale. Mai ales a
comandantului Palatului, un fost ofițer austriac, care, chinuit de
coșmaruri legate de intrigi și comploturi, este surprins alergând
noaptea, cu pistolul in mână, pe coridoarele intunecate ale
reședinței princiare.
Altminteri, viața la Curtea
princiară este destul de monotonă. Cu o populație de câteva zeci de
mii de locuitori, Sofia aduce prea puțin cu un oraș european. Mai
degrabă seamănă cu un sat turcesc. Deși semnele modernității devin
tot mai prezente, Sofia rămâne un orășel inghesuit, cu străzi
inguste și intortocheate, prea puțin pietruite, cu case din
paiantă, o așezare ai cărei locuitori “erau dornici să invețe să
trăiască la fel ca la oraș, dar nu prea aveau de la
cine”.
Viața de noapte in capitala
principatului bulgar este sărăcăcioasă, iar distracțiile sunt din
categoria celor “care iți lasă un gust de cenușă in gură”, așa cum
constată un diplomat al vremii. Contele de Bourboulon constată că
“Sofia nu are nicio infățișare, nici monumente, nici comerț – in
afară de dughenele locale și de câteva magazine prăfuite, in care
mărfuri austriece de proastă calitate de inălbesc și se invechesc”
sub razele soarelui. In plus, aproape toți miniștrii seamănă cu
niște “invățători de provincie” și doar ofițerii sunt, per
ansamblu, “surprinzător de distinși, educați, cu bune maniere,
aproape toți vorbesc franceză și știu să se prezinte și să salute”.
Viața in Sofia este “prea primitivă pentru a exista și manifestări
mondene”. Miniștrii nu sunt căsătoriți, iar dacă in rândul rândul
soțiilor de ofițeri găsim și doamne frumoase, acestea sunt
imbrăcate mult prea fără gust. “In afară de mica noastră Curte, nu
vedem pe nimeni, ii scrie contele francez mamei sale. Astfel că mă
scol la 7.30, scriu și fac o mică plimbare. Dimineața, Ferdinand ii
primește pe miniștri in audiență. La prânz, suita princiară ia
masa, in absența lui Ferdinand. Urmează cursurile de limbă germană,
după care toți se retrag in camerele lor, unde unul scrie, altul
citește sau doarme. La ora 16, Bourboulon intră la principe, unde
rămâne cam trei sferturi de oră. La 18.30, urmează o scurtă
plimbare cu Grenaud. La 19.30 toată lumea se schimbă, pentru ca la
19.55 să se adune in salon, unde la 20 intră principele, impreună
cu mopsul său. Impreună, se indreaptă spre sala de mese unde, după
cină, se discută, se citesc ziarele. La zece fără un sfert,
Ferdinand se retrage, iar ceilalți fie se retrag in camerele lor,
fie se indreaptă spre grădina hotelului din apropiere, unde cântă o
orchestră vieneză.”
Mai există și o altă cauză. In condițiile in care Ferdinand al Bulgariei nu este recunoscut de Marile Puteri, diplomații acreditați la Sofia au dispoziții de la guvernele lor să se facă, desigur, că nu-l observă. Spre compensare, invită persoane din suita princiară. In toamna lui 1888, când sosește la Sofia, noul agent diplomatic român, Trandafir G. Djuvara, remarcă slaba reprezentare, la nivel diplomatic, a marilor puteri. Astfel, Djuvara observă “totala absență a unui diplomat sau consul rus”. Girantul Agenției Franței comunica atunci cu Ministerul bulgar al Afacerilor Străine numai prin note verbale, evitând astfel schimbul de documente, comisarul turc “nu știa pe ce picior să danseze, in timp ce reprezentanții Angliei, Austro-Ungariei, Italiei și Greciei intrețineau relații cu principele Ferdinand, insă evitau să dea curs invitațiilor sale oficiale”. Anna de Grenaud iși amintește de măsurile de extremă precauție ale consulul general al Italiei la Sofia atunci când iși vizita prietenul, pe Mareșalul Curții. Pur și simplu, intrarea in Palat era considerată periculoasă.