Amos Oz – Pantera din subterană. Traducere din ebraică și note de Anat Shilon

Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Romanul Pantera din subterană a fost ecranizat în 2007, cu titlul Micul trădător, în regia lui Lynn Roth, cu Alfred Molina și Ido Port în rolurile principale.

Un oraș zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, în Palestina aflată la finalul mandatului britanic. Un băiat de doisprezece ani, cu o imaginație fără limite și o inteligență sclipitoare, doi părinți anxioși, măcinați de temeri, unici supraviețuitori ai familiilor lor ucise în lagărele de concentrare din Europa, și un soldat englez captiv într-un conflict pe care-l dezaprobă. Amos Oz adună toate aceste elemente și le plasează într-un context istoric complex, reușind să creeze o poveste captivantă, scrisă cu mult umor și o sinceritate fascinantă.

Eric Emmanuel Schmitt – Visătoarea din Ostende. Traducere din franceză de Liliana Donose Samuelsson

În fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvăluie cât de puternic este impactul imaginației asupra existențelor noastre. Cinci istorii emoționante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving că visul este adevărata țesătură din care sunt plăsmuite întâmplările de zi cu zi.

Pentru a-și vindeca inima rănită, un scriitor se refugiază la Ostende, pe țărmul anodin și rece al Mării Nordului. Va sta în vila cochetă a Emmei Van A., o fostă frumusețe țintuită într-un scaun cu rotile. Mereu așezată în dreptul ferestrei din salon, Emma pare să privească spre marea schimbătoare, dar ochii ei nu văd decât imagini din trecut. Un trecut în care, mărturisește ea, a trăit o iubire aproape imposibilă, alături de un bărbat cu sânge princiar. Să fi fost această femeie fragilă capabilă de gesturile îndrăznețe, de îmbrățișările senzuale pe care le evocă, sau imaginația ei se hrănește din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe.

Alături de personajele acestui volum, cititorul va încerca să distingă evanescentul adevăr al unei vieți. Admirația unui orb care îi este pacient o face pe timida și complexata Stéphanie să se vadă cu alți ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebește căsuța idilică unde-și petrece vacanța de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descoperă după 30 de ani de căsnicie adevăratul chip al soțului ei, iar femeia cu buchetul așteaptă zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mână sigură, autorul schițează destinul fiecăruia la hotarul dintre aparență și esență, dintre realitate și vis.