Pacienții plăti până la 80% din costul unui tratament sau al unei consultații în funcție de vârstă și de afecțiuni, potrivit unor noi reglementări în domeniul sanitar care urmează să intre în vigoare în cursul anului viitor.

Este pentru prima dată când pacienții români sunt puși să plătească “oficial” servicii de sănătate, până acum statul netaxând prezența la medic.

Noua lege (Legea nr. 220 din 30 noiembrie 2011) modifică legislația în vigoare din 2006 (Legea nr. 95/2006) și prevede că unele servicii vor fi taxate cu un procent din prețul decontat de stat, potrivit informațiilor publicate în Monitorul Oficial.

Informațiile redau numai în linii mari funcționarea sistemului și precizează ce este coplata, și faptul că se calculează “procentual din valoarea serviciilor medicale”, însă nu lămurește cât este de fapt și nici pentru ce servicii va trebui achitată. În forma actuală, sistemul coplății este complet diferit de propunerile Ministerului Sănătății de la momentul lansării în dezbatere publică, în urmă cu un an și jumătate.

Ce se schimbă

În noul sistem, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituția care finanțează sistemul și decontează serviciile oferite de medicii de familie și spitale, va negocia cu aceștia un preț maxim, orientativ pentru fiecare serviciu medical. În funcție de bugetul pe care îl are, CNAS stabilește un procent din valoarea negociată a serviciului pe care se obligă să-l deconteze. Partea pe care statul o suportă se numește “pachet de servicii de bază”, iar ce revine pacientului pentru plată se numește “coplată”, după cum explică deputatul Horia Cristian, autorul noii legi și secretarul Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. “Pachetul de bază este definit ca procent de compensare și nu ca servicii individiale. Practic pot fi incluse toate afecțiunile, pentru că interesul este să scoatem la lumină toate serviciile”, spune Horia Cristian.

Spre exemplu, urgențele și oncologia (serviciile și tratamentul bolnavilor de cancer) vor fi decontate în procent de 100% de stat, în timp ce în cazul unor boli de inimă statul poate compensa între 50 și 80% în funcție de vârstă și de starea pacientului. Dacă un tânăr suferă de hipertensiune arterială necomplicată, statul va deconta 50%, dacă apar complicațiile, nivelul de compensare poate să urce la 70%. Pe de altă parte, dacă o persoană de peste 65 de ani suferă de aceeași afecțiune, nivelul de compensare ajunge la 80%, potrivit datelor oferite de Horia Cristian. În cazul unor operații estetice statul va deconta numai 20%.

Cum se plătește

Deputatul spune că fiecare pacient poate să aleagă cum face plata: cu bani din buzunar, dintr-o asigurare complementară sau dintr-un cont de economii de sănătate.

Fiecare spital va putea să scadă nivelul coplății, iar prin tarife se va realiza concurența în sistemul sanitar.

Întrebat despre data la care acest sistem va fi implementat, deputatul a spus că odată cu contractul-cadru aferent anului 2012. De regulă, contractul-cadru (documentul care atestă condițiile și prețurile la care medicii și spitalele oferă servicii) intră în vigoare primăvara.

Suma maximă achitată în contul coplății nu poate să fie mai mare decât a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate (și care sunt supuse contribuției la sănătate).

Reprezentanții Ministerului Sănătății nu au putut să fie contactați ieri până la închiderea ediției pentru detalii. Ultimele informații disponibile oferite de instituție sunt că pachetul de bază este în lucru și urmează să fie gata luna aceasta.