Zhou Chunya, ultimul pictor din triada chineză prezentă în Top 10, s-a născut în 1955 la Chongqing. A crescut în timpul Revoluției culturale (1966-1976). A asistat la redeschiderea universităților (a obținut diploma de absolvire a Academiei de Arte frumoase în 1982) și a putut îmbrățișa ideile occidentale care au pătruns în China odată cu inițierea, de către Deng Xiaoping, a politicilor de deschidere spre lume. Când, spre sfârșitul anilor 90, cumpărătorii i-au bătut în sfârșit la ușă, Zhou era pregătit. Avea deja o operă spectaculoasă și, mai ales, multe resurse de înnoire.
În tinerețe, în loc să-și urmeze colegii studenți în provinciile de coastă ale Chinei, aflate atunci într-o dezvoltare fără precedent, a preferat să meargă în Tibet, unde a realizat o serie de portrete memorabile ale vieții nomade, tratate în spiritul realismului socialist, dar înfiorate de o inocență care mai poate și azi stârni emoții. A evoluat spre un expresionism hipnotic, revărsat din peisaje puternic policrome, cu tușe blurate, peisaje rurale sau exclusiv vegetale, părăsite inițial de prezențe umane, ca la Zeng Fanzhi, dar neavând tonul spectral și clamoros apocaliptic al acestuia. Din când în când, câte un peisaj simplu, cu subiect de artizanat de talcioc, dar pictat cu tușe scurse și rapide, te lasă perplex (foto 2).
Astăzi, numele lui e asociat, îndeobște, cu seria de
picturi și obiecte sculpturale care îl au în centru pe “câinele
verde”, mai celebru încă în lumea artelor decât broscoiul de
aceeași culoare a lui Martin Kippenberger. Zhou Chunya și-a pictat
companionul de viață (foto 1, 5, 7 și 8), un ciobănesc
german, timp de aproape un deceniu, în toate pozițiile și stările
de spirit câinești imaginabile. După ce animalul a trecut în raiul
câinilor (omorât mârșav de niște vecini ai pictorului), Zhou,
înnebunit de durere, a trecut de la reprezentările chinologice
fericite ale perioadei de aur, la ecorșeurile dramatice și la
crochiuri cu verde însângerat.
Ultima fază a artistului, pe care aș numi-o “bucolică”,
predominant trandafirie cromatic, imaginează scene de sex, de un
erotism necenzurat, în sânul amputat al naturii (foto 3,
6): câte o fereastră de peisaj, un colț de livadă, un pătrat
de pajiște sunt umplute de zbaterile vreunui cuplu, în care se
întâmplă ca unul dintre parteneri să fie însăși moartea (foto
4).
În 2010, retrospectiva a 30 de ani de carieră de la Muzeul de Artă din Shanghai l-a așezat definitiv în galeria seniorilor artei contemporane și în seria artiștilor-far ai Chinei mileniului III.
Creșterea de prețuri la nivelul tablourilor vândute la licitații în 2010, mai puțin arogantă decât a lui Zeng Fanzhi, nu a făcut însă decât să-i consolideze cota. Volumul general de afaceri, în ușoară creștere față de 2009, consemnează o sumă totală de 4,6 milioane de euro. Trebuie însă spus că piața lui Zhou Chunya, concentrată predilect la Beijing, Hongkonk, Shanghai și Taipei, atrage o cerere larg internațională, ceea ce ne face să credem că picturile sale vor ajunge în curând și la casele de licitații newyorkeze sau europene.
În încheiere, cred că s-ar cuveni menționat faptul că, din lista lungă a celor mai vânduți 500 de pictori ai lumii în perioada iulie 2009 – iulie 2010, fac parte nici mai mult nici puțin decât 139 de artiști chinezi. La o distanță apreciabilă de locul 2, deținut de americani cu doar 86 de nume.