Cu o intarziere pe care conjunctura a creat-o, vreau sa scriu totusi despre un eveniment iesean care aduce, an de an, sute de mii de oameni in oras, blocand circulatia, facandu-i pe soferi sa injure scurt si sa spuna, aproape imediat, un cuvios “Doamne iarta-ma!”, pe scurt, dand peste cap viata targului.
In prima jumatate a lunii octombrie, Iasiul se umple de turisti. De fapt, nu de turisti, ci de pelerini, asa cum ii numeste si presa locala, asa cum ii numesc si autoritatile. Pelerini veniti la moastele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. N-o sa insist aici nici asupra dimensiunii religioase a evenimentului, nici asupra organizarii sale. Mai interesant mi se pare festivismul cu care un eveniment altfel profund spiritual e manipulat si transformat intr-o afacere. Si nici macar aceea consistenta, dar sa trecem peste detaliu.
Am asteptat si anul acesta, la fel ca in anii trecuti, ca autoritatile locale sa vina cu o estimare a numarului de pelerini sositi in Iasi pentru ceea ce autoritatile, blocate inca intr-un reflex mai putin spiritual, numesc “Sarbatorile orasului”. Sigur, pelerinii nu vin pentru a sarbatori, ci pentru a ingenunchea in fata moastelor Sfintei, dupa sederi istovitoare, uneori peste noapte, la cozi interminabile. Nu gandul sarbatorii ii atrage, ci unul, mult mai pios, al iertarii pacatelor si al impacarii spirituale. In acest context, ideea de sarbatoare asa cum este ea promovata de autoritati pare cumva nepotrivita: in timp ce nenumarati oameni tremura la suspomenitele cozi, jocurile de artificii ii anima pe ieseni, deasupra unor scene impozante pe care evolueaza diversi artisti sau mai putin artisti. In timp ce pelerinii asculta slujbe, iesenii se indeamna sa danseze pe ritmuri mult mai telurice. Iar asta pentru ca aceiasi ieseni au acces la Sfanta oricand, putand deci sa-si ceara iertarea divina chiar si pentru momentele de euforie festiva produse aproape concomitent cu slujbele in care e celebrata Sfanta Parascheva.
Spuneam insa ca am asteptat datele oficiale privind numarul de turisti veniti in Iasi si in acest an. Iar ele au aparut, ca de obicei, imediat dupa 14 octombrie, ziua culminanta a perioadei de sarbatori. Ca de obicei, anuntul a fost sec: “peste un milion de pelerini”. Intotdeauna am avut doua nelamuriri cu privire la aceste date: 1. cum reusesc sa-i numere pe toti acesti oameni care suprapopuleaza Iasiul in cele sase zile ale sarbatorilor?; 2. unde se cazeaza atatia pelerini? Mai amuzanta, in comunicatul din acest an al Jandarmeriei, e aprecierea ca numai un sfert dintre cei veniti au ajuns sa atinga moastele, moment de alte dileme privind calculele, intrucat mi-e dificil sa cred ca Jandarmeria a avut un om special angajat pentru a monitoriza persoanele ce s-au perindat, in toata perioada avuta in vedere, prin curtea Mitropoliei iesene.
Tonul amuzat al acestui articol, nici el prea potrivit cu atmosfera sacra a evenimentului, n-are, fireste, legatura cu credinciosii care au venit la Iasi in respectivele zile, oameni pentru care am absolut toata consideratia. Iar mirarile mele nu sunt deloc inutile. Ele vor sa sublinieze ceea ce, prin referirile la concertele organizate in paralel, am vrut sa marchez si mai sus: ca sarbatorirea Sfintei Parascheva devine, pe an ce trece, incarcata tot mai mult de festivism, de un context laic, as spune eufemistic, care se si incheie, ca in vremuri apuse, cu raportarea unor “cifre la hectar” scoase din burta si aruncate pe piata.
In fond, lucrurile sunt destul de putin amuzante. Fiind vorba despre o importanta sarbatoare religioasa ortodoxa, m-as fi simtit mult mai bine, ca iesean, daca autoritatile ar fi avut inspiratia sa produca un “ambalaj”, scuzati-mi termenul, la fel de religios, un ambalaj care sa se potriveasca, adica, produsului. Cand Sfanta Parascheva atrage spre Iasi numerosi credinciosi, fie ei mult mai putini decat milionul oferit de calcule festiviste, parca ar fi fost de dorit ca acestia sa nu fie imbiati cu o atmosfera care, dimpotriva, i-ar cam indeparta de cele sfinte. Si, mai mult, parca pica destul de prost ca, la final, sa vorbesti mult prea putin despre dimensiunea reala a evenimentului, adica aceea spirituala, dar sa te lauzi, in schimb, cu un numar imens de vizitatori, care, vezi bine, aduc un profit substantial orasului.
Iar daca discursul meu poate fi privit ca retrograd, intr-o lume in care desacralizarea tinde sa devina moda, mi-l asum pana in acest punct. De-aici insa, imi permit un exercitiu de imaginatie la fel de desacralizant: ce-ar fi daca autoritatile ar invata sa profite, subliniez cuvantul, intr-un mod original de pe urma aurei pe care o propaga, in lumea ortodoxa, Sfanta Parascheva? Intr-un mod original, adica prin crearea unui eveniment apropiat de sensul sau prim, din care ar putea lipsi dansatoarele din buric si altele asemanatoare.
E suficient timp in cursul unui an si pentru asemenea momente, care isi au valoarea lor. Dar oare, mizand pe altceva decat un spectacol ce cade deseori in grotesc, brandul Iasiului ca oras cultural nu ar avea de castigat? Mai mult, creand cu adevarat un spatiu si un timp pentru oamenii religiosi, oare nu se va ajunge ca numarul de pelerini sa nu necesite o augmentare ulterioara, ci sa fie cu adevarat cel pe care-l declara, an de an, autoritatile?