Trei concerte organizate, în acest final de an, de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica “George Enescu”, în cadrul Stagiunii Camerale ICR la Ateneu, aduc la București artiști români activi, în prezent, în centre muzicale prestigioase din afara țării. Interpreții de origine română sunt invitați la Ateneul Român împreună cu muzicieni străini valoroși cu care colaborează. Concertele, programate pe 19 octombrie, 23 noiembrie și 18 decembrie 2010, vor include atât partituri consacrate, cât și lucrări contemporane, printre care și piese în primă audiție.
Primul concert va fi susținut marți, 19 octombrie, ora 19.00, de Cvartetul ConTempo împreună cu acordeonistul finlandez Timo Kinnunen. În program, o primă audiție absolută – Anna Veismane, “Why me?”, piesă dedicată cvartetului ConTempo și lui Timo Kinnunen, două lucrări în primă audiție românească – Maya Badian, “Music in Square” și George Crumb, “Black Angels”, precum și partituri consacrate, semnate de Georg Muffat, Olivier Messiaen, Astor Piazzolla.
Concertul de pe 23 noiembrie îi are pe afiș pe pianiștii Matei
Varga și Ben Schoeman, care vor interpreta lucrări de Franz
Schubert, Robert Schumann, Dinu Lipatti,
Serghei Rachmaninoff și Maurice Ravel.
Pe 18 decembrie, Clara Cernat, la vioară, și Thierry Huillet, la pian, alături de Aljaz Begus (clarinet), Mirabela Dina (pian), Lucile Duran (vioară), Petre Iuga (contrabas), Aida Carmen Soanea (violă), Philippe Spiesser (percuție), Sandrine Tilly (flaut) și Damien Ventula (violoncel) propun un program bogat în sonorități românești, cu pagini semnate de Tudor Ciortea, George Enacovici, Ciprian Porumbescu și Thierry Huillet.
Biletele vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român.
Detalii despre program și artiști:
www.icr.ro/stagiunea_camerala.