Dirijor medaliat

Sala Radio a găzduit  luni, 27 octombrie 2014, finala celei de-a VII-a ediții a Concursului de muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”. Manifestarea a fost  organizată  de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. La final, Corul Academic Radio condus de Dan Mihai Goia a susținut un recital de muzică eclesială.

Cu această ocazie,  Dan Mihai Goia (foto 1), dirijorul Corului Academic Radio a primit Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Născut la Cluj-Napoca (în 1952),  Dan Mihai Goia a studiat vioara, viola, pianul și canto, absolvind Universitatea Națională de Muzică din București unde a abordat dirijatul coral sub îndrumarea unor maeștri precum Marin Constantin și Petre Crăciun. Membru al Corului Național de Cameră „Madrigal” (între anii 1971-1995), a susținut concerte la pupitrul acestei prestigioase formații corale, fiind o perioadă și director general adjunct și dirijor secund al acestui ansamblu.

Între anii 1997 – 2009 Dan Mihai Goia a fost conducătorul artistic și dirijorul Coralei Bărbătești Ortodoxe „Te Deum Laudamus’” cu care a susținut peste 250 de concerte în București și în țară, turnee în Franța, Suedia și Olanda și a realizat 5 compact-discuri ce cuprind muzică religioasă românească și universală. Pentru activitatea și performanțele  realizate cu Corala Bărbătească Ortodoxă „Te Deum Laudamus”, în anul 2004 a primit  Crucea Patriarhală – conferită de Preafericitul Patriarh Teoctist. În același an  a obținut Titlul de Doctor la Universitatea Naționala de Muzică din București.

Din anul 2000 este dirijorul Corului Academic Radio.

Premieră internațională Gigi Caciuleanu la Lisabona

Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Teatrul Național Dona Maria II, prezintă, în zilele de 15 noiembrie (21h00) și 16 noiembrie (16h00), în sala Garrett, cel mai nou spectacol de teatru coregrafic semnat de Gigi  Căciuleanu – Folia, Shakespeare & Co, realizat cu prilejul aniversării a 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare (foto 2). Premiera națională a avut loc în data de 23 aprilie a.c., ziua de naștere a marelui dramaturg, la Teatrul Metropolis din București, iar cele două spectacole de la Lisabona deschid seria de reprezentații pe scenele internaționale.

Producție a Fundației Art Production, cu sprijinul JTI și al Asociației Global Art, spectacolul este interpretat de dans-actorii: Cristian-Daniel Osoloș, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Calin, Lari Cosmin Giorgescu, Lucile Julaud, Ștefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Adrian Nour, Arcadie Rusu și Diana Spiridon, membri ai „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company“.  Scenografia este semnată de tânăra și talentata Corina Grămoșteanu și muzica de compozitorul Paul Ilea, care a creat inspirate variații muzicale pe tema binecunoscutei „Folia“, dans popular portughez a cărui frază muzicală a fost în vogă secole de-a rândul începând din Evul Mediu.

Creația coregrafică Folia,Shakespeare & Co, inspirată din operele și personajele dramaturgului britanic, prilejuiește întâlnirea cu atmosfera din Cum vă place, Romeo și Julieta, Hamlet, Neguțătorul din Veneția, Cei doi tineri din Verona, Troilus și Cressida, Regele Lear sau Zadarnicile chinuri ale iubirii, printre altele.

Director de teatru, coregraf, dansator și profesor, Gigi Căciuleanu este una dintre cele mai originale personalități din universul dansului contemporan. Deținător a numeroase premii și decorații internaționale, Gigi Căciuleanu a colaborat, de-a lungul anilor, cu artiști faimoși din lumea dansului și a muzicii: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maïa Plissetskaïa, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse. În prezent, deține propria companie coregrafică (Gigi Căciuleanu Romania Dance Company), înființată în anul 2007 la București.

Programe pentru familii în expoziția Suprarealismul cotidianului (MNAR)

În lunile noiembrie și decembrie 2014, familiile cu copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani sunt invitate la programele cu tema O lume în alb și negru, desfășurate în expoziția Marcel-G. Lefrancq – Suprarealismul cotidianului, deschisă în sălile Kretzulescu ale MNAR (foto 3, 4).

Văzută în alb și negru, prin obiectivul aparatului de fotografiat, lumea din jurul nostru nu mai seamănă cu ceea ce știm. Ea poate deveni mai misterioasă, mai poetică, mai expresivă.

Copiii și părinții sunt așteptați să descopere împreună frumusețea și ineditul realității de zi cu zi, așa cum le-a surprins în fotografiile sale artistul belgian Marcel -G. Lefrancq.

Programele se vor desfășura astfel:

– Sâmbătă,  1 noiembrie 2014, începând cu ora 11:00, program pentru copii cu vârste între 4 și 6 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul 27-30 octombrie;

– Duminică, 2 noiembrie 2014, începând cu ora 11:00, program pentru copii cu vârste între 7 și 9 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul 27-30 octombrie;               

– Sâmbătă,  8 noiembrie 2014, începând cu ora 11:00, program pentru copii cu vârste între 10 și 12 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul 3-6 noiembrie;

– Sâmbătă, 6 decembrie 2014, începând cu ora 11:00, program pentru copii cu vârste între 7 și 9 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul 2-4 decembrie;               

– Duminică,  7 decembrie 2014, începând cu ora 11:00, program pentru copii cu vârste între 4 și 6 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul 2-4 decembrie;               

– Duminică, 14 decembrie 2014, începând cu ora 11:00, program pentru copii cu vârste între 10 și 12 ani; înscrierile pentru acest program se pot face în intervalul 8-11 decembrie;               

Participarea la programe se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, la telefon: 021/314.81.19 sau prin e-mail la adresa: familii@art.museum.ro

Preț bilet: 15 lei/ persoană

Durata: aproximativ două ore (vizită activă în expoziție și atelier de creație)

Materialele folosite la aceste programe sunt oferite participanților de către muzeu

Expoziția Marcel-G. Lefrancq – Suprarealismul cotidianului prezintă șaizeci de fotografii care recreează, prin intermediul unor imagini evocatoare, o lume imaginară, surprinzând deopotrivă realitățile angoasante ale epocii artistului. Încă din perioada de început a activității sale, se remarcă preferința pentru o temă ce va deveni predilectă: străzile orașului natal, vederi în perspectivă inversă, în contre-jour, într-o lumină scăzută, care lungește umbrele. Diversitatea subiectelor abordate de Marcel-G. Lefrancq – de la cronica de familie la portrete și serbări populare sau nuduri – dovedește complexitatea acestui artist, care surprinde aspecte sugestive ale vieții cotidiene, exploatând totodată elementul suprarealist.