Nu pot ascunde că opțiunile si așteptările mele politice sunt de dreapta – nu o dreaptă catolică, conservatoare, ci una liberală, în acea măsură în care despre liberalism pot vorbi nu ca despre un set de dogme, ci ca despre o sumă de valori.
Dar, vine o vreme în care trebuie să te întrebi? La ce bun?
Polemica din Franța pricinuită de declarațiile șefului american al companiei de anvelope Titan (care spune ca francezii sunt leneși, necompetitivi și lucrează doar 3 ore pe zi, in rest stau la bârfe) este un deliciu. S-au crizat nu doar miniștrii Cabinetului de la Paris, ci și economiștii Franței.
Cine în România ar avea forța să răspundă, cu argumente, unei astfel de insulte?
Franța este o țară socialistă, mi-a scris, deunăzi, un francez stabilit la București, atunci când am făcut o comparație România – Franța: uitați-vă la Germania, dacă vreți modele!
Dar, în bună măsură, și Germania e la fel de socialistă ca Franța, iar Statele Unite subvenționează agricultura în mai mare măsură decât Uniunea Europeană și subvenționează, indirect, industria (prin deductibilități fiscale, e adevarăt, nu prin subvenții directe) nu la fel cum o face China, dar nici foarte departe.
Și, dacă toți suntem socialiști vopsiți, de ce unora le merge ceva mai bine și altora mai prost?
La presiunea Consiliului Investitorilor Străini, guvernul Boc a “flexibilizat” piața muncii până a lăsat-o lată de tot.
“Tombe sur la tete” (căzuți în cap), cam așa vorbește americanul de la Titan, despre sindicatele franceze. Dar, deocamdată, Mittal a oprit concedierile în Europa, până în vară, la “rugămintea” Comisiei Europene și la presiunea sindicatelor franceze.
Sindicatele din România au pe unul dintre cei mai importanți șefi în pușcărie – nici nu este de mirare, guvernele/sindicatele, de-a lungul vremii, au făcut afaceri profitabile pentru ambele părți.
De asta nu mârâie nimeni astăzi când Mechel aruncă la fier vechi, practic, patru combinate deodată.
Condițiile de piață sunt dure, e adevărat. Dar, la Florange (Franța), Mittal nu a închis cum a vrut. Nici Nokia nu a plecat de la Bochum cum a vrut – a dat înapoi statului german subvențiile pe care le primise (vreo 50 mil. euro) și peste 200 mil. euro compensații foștilor muncitori.
Nimeni din administrație – și într-un guvern de stânga – nu s-a întrebat, în aceste zile: ce se întâmplă la Mechel?
Toată lumea este cu ochii pe Oltchim, pentru că e un subiect vizibil, la modă, și dă bine să te preocupe. E foarte bine ca se întâmplă așa. Dar restul?
Restul e afacere privată, nu ne interesează?
Și un apartament de bloc, tot o afacere “privată”, un spațiu privat e. Dar când se întâmplă ceva, când un nebun își bate soția sau copiii, aceea nu mai e afacere privată. Când mii de oameni riscă să rămână fără slujbe, nu mai avem aici de a face cu o afacere privată a unei companii oarecare – nu tratezi exit-ul Mechel ca pe falimentul unui butic.
Sigur, există o lege care reglementează conflictele de muncă, concedierile colective – da, pe hârtie, suntem, slavă domnului, la punct cu legislația. Dar, în rest?
Francois Hollande l-a convocat pe multimiliardarul Mittal la discuții când a fost vorba despre Florange (două furnale amărâte). Știe guvernul român cine este miliardarul de la Mechel? Au fost întoarse pe toate fețele soluțiile posibile înainte de previzibilul faliment?
Guvernul se interesează doar de companiile sale falimentare – Oltchim, de pildă, că tot e la modă!
Și restul?
Afaceri private? De când suntem așa capitaliști?
O afacere privată bună aduce bugetului general consolidat mai mulți bani – din impozit pe profit, din impozit pe venitul salarial, din TVA, din accize. O afacere privată e o afacere a statului, din această perspectivă.
Mai socială, mai socialistă, mai deschisă, mai dinamică, mai molatecă, o administrație inteligentă este atentă la ceea ce se întâmplă cu companiile private. Pentru că de acolo îi vin și bani.
Iată cum nu mai putem vorbi aici nici de socialism și nici de capitalism.
Ne apărăm în fața temerilor britanicilor: nu vă vom invada după 1 ianurie 2014 când sunteți obligați să deschideți piața muncii, pentru că cine a vrut să plece de aici a plecat deja!
Dar ce vor face cei 5.000 de oameni de la Mechel rămași fără slujbe?
Mechel, afacere privată când acești oameni vor cere bani bugetului și lui Victor Ponta până își găsesc slujbe în Anglia?
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.