Dacă unei scriitoare contemporane i se potrivește rolul de Șeherezadă a iubirii, ea se numește Isabel Allende, cu toate cărțile ei, doldora de povești de iubire, de la Casa spiritelor, romanul debutului ce a impus-o în lumea literară, până la penultima apariție editorială, Caietul Mayei. În memoria cititorilor ele se ordonează cu totul diferit, după logica subiectivă. Dacă ar fi întrebați douăzeci sau treizeci de cititori, ei nu ar alege, în mod sigur, aceeași istorie sau aceleași povești, în memoria fiecăruia s-a fixat una ori câteva, după o ecuație personală.
Și asta pentru că Isabel Allende aduce în fiecare carte câte o poveste de iubire ieșită din comun, poate că fenomenul este mult mai complicat, arta ei de povestașă dă fiecăreia unicitate. O demonstrează recenta apariție – Dragoste, o carte mozaic ce reunește cele mai frumoase povești de iubire presărate în cărțile scriitoarei, înrămate ingenios de comentarii, care dezvăluie, aparent în joacă și-n glumă, multe despre scrisul și viziunea ei personală asupra iubirii, asupra destinului și schimbărilor necontenite care formează viața.
Cele nouă capitole ale cărții ordonează o istorie a iubirii cu etapele și vârstele ei, de la primele două – „Deșteptare” și „Prima iubire”, până la ultimele două – „Dragoste nesfârșită” și „La maturitate”. Titlurile semnalează și principiile de ordonare, fiecare capitol are o mică ramă compusă dintr-un comentariu al autoarei, plin de umor și fantezie, și unul și alta inimitabile. Desenele amuzante la fiecare pagină cu titlul capitolului sunt și ele variațiuni ironice ale perechilor: fluturi și feline, reptile și broscuțe, căluți de mare și papagali…
Cititul se preschimbă întâi în plăcere ludică, fiecare desen îți propune o cheie de lectură pentru poveștile ce urmează, apoi în uluirea când regăsești istoriile știute, cu alte semnificații însă. Capitolul cuceritor se intitulează „Umor și Eros”, în care domnește ghidușia. Aici scriitoarea face mărturisiri despre persoanele feminine care i-au inspirat personajele de-a dreptul năstrușnice din episoadele selectate, femei a căror înfățișare, ținută, fel de a fi nu lăsa cu nici un chip să se ghicească pasionalitatea debordantă.
Din comentariile autoarei se desprind însă câteva observații profunde asupra magiei fără seamăn a artei de povestitor. Spicuite, ele ar forma o mică artă poetică, replică subtilă dată unor scriitori nobelizați care au dedicat câte o carte aceluiași subiect – Scrisori către un tânăr romancier de Mario Vargas Llosa și Romancierul naiv și sentimental de Orhan Pamuk. Așa că vine întrebarea, dacă editorii germani care au avut ideea cărții nu se vor gândi în viitor și la un asemenea proiect. Iată câteva eșantioane semnificative;
„Poți face un roman-fluviu din mai nimic, nu faptele contează, ci emoțiile.”
„… atunci când scriu, mai importantă decât memoria este imaginația: scriu ceea ce mi-aș dori să experimentez.”
„Dacă aș fi mai organizată în scris, aș face un scenariu înainte de a mă apuca de treabă, astfel aș avea un fel de hartă de care să mă țin, numai că mintea mea funcționează în cerc sau în spirale, nu sunt în stare să concep un scenariu liniar, și cu atât mai puțin să-l urmez.”
„Când încep un roman nu am decât o idee vagă despre locul și perioada în care se vor petrece faptele, atât; drept care nu e deloc exclus să am parte de surprize și să mă mai împiedic pe parcurs. Am senzația că intru într-o peșteră întunecată cu o lumânare în mână, că luminez toate cotloanele zi după zi și cuvânt după cuvânt, până descopăr personajele care așteaptă acolo ca să-mi povestească viața lor.”
Confesiunile privind realismul magic în care i se încadrează opera îi conturează personalitatea originală și fac de prisos comentariile: „Problema mea e că, pentru mine, realismul magic nu e un truc literar, ci o formă de viață. Oricine mă cunoaște poate da mărturie despre ciudățeniile care mi se întâmplă: coincidențe, premoniții, divinație, spirite care mă înconjoară, iar uneori câte o fantomă rătăcită îmi apare în grădină.”
Isabel Allende, Dragoste, traduceri din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu și Radu Niciporuc, Editura Humanitas fiction, 2014, 240 pag.