Dezechilibrele economice de anul acesta vor depasi din nou estimarile autoritatilor, in timp ce cresterea economica se va situa din nou sub tinta stabilita, arata raportul anual de prognoza publicat de Societatea Academica Romana (SAR) si alcatuit pe baza unui sondaj printre analisti.
Expertii intervievati de SAR prevad pentru anul in curs o crestere economica de 4,6%, fata de tinta oficiala de crestere de 6% a oficialilor guvernamentali. Estimarile analistilor s-au situat intre 3% si 5%, adica nici unul dintre cei noua experti din esantion nu crede in prognozele economice ale Guvernului. In opinia analistilor, inflatia va ajunge undeva intre 6% si 8% (estimarea medie a fost de 7,1%), adica mult peste tinta de 5% (plus sau minus un punct procentual) pe care Banca Nationala si-a stabilit-o pentru anul acesta. Deficitul de cont curent va atinge aproape 7,4 mld. euro, adica aproxi-mativ 8,2% din PIB, in usoara scadere fata de anul trecut (9% din PIB), dar mult peste nivelul de 7% preconizat de autoritati. In acelasi timp, deficitul bugetar de anul acesta va atinge 0,8% din PIB, comparativ cu tinta de 0,5% propusa de Guvern.
Analistii vad un curs de 3,48 lei pentru un euro in decembrie, nivel asemanator cu cel din aceasta perioada. Cat priveste Bursa de Valori, estimarile de crestere pentru indicele BET al celor mai lichide 10 titluri listate au oscilat intre 20% si 35%, cu o medie de 28%.
Toti cei noua experti din esantion considera ca unul dintre impozitele importante (ori TVA, ori cota unica de impozitare) trebuie majorate, dar cinci dintre ei spun ca Guvernul nu este suficient de hotarat pentru o asemenea masura. Totusi, daca Executivul ar decide o crestere a fiscalitatii, analistii dau mai probabila o majorare a taxei pe valoarea adaugata decat a cotei unice.
Expertii intervievati de SAR sunt Lucian-Liviu Albu (directorul Institutului de Prognoza Economica din Academia Romana), Radu Craciun (analist-sef la ABN Amro), Florin Citu (economist-sef la ING Bank) si Daniel Daianu (profesor de economie), Bogdan Baltazar (Baltazar, Bloom & Parvulescu), Aurelian Dochia (director SGG corporate finance), Catalin Pauna (economist, Banca Mondiala), Florin Pogonaru (presedintele AOAR) si Ilie Serbanescu (analist economic).