Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești
Cu ochii larg deschiși sub mări,
Visând la spasmele lumești,
Cu perle pleoapele plângând
Sărate buzele albești,
Nefericit, înspăimântat
Printre comori piraterești,
Păreri de rău că nu-nțelegi
Mișcarea gurilor de pești,
În calmul monștrilor sorbit,
Măcar astfel să te ferești,
Fără să fii de tot primit,
Nici înecat, nici viu nu ești,
Să poți trânti o poartă grea,
Să tragi perdele la ferești,
Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești.